Au luat cu asalt centrul Târgu-Jiului. Start în campania electorală

[post-views]

Sute de simpatizați ai partidelor politice, care au candidați la alegerile prezidențiale, s-au strâns în noaptea de joi spre vineri, în centrul Târgu-Jiului, pentru startul campaniei electorale.

Ca de obicei, cei mai numeroși au fost membrii Partidului Social-Democrat. La miezul nopții, s-a aplaudat fără să mai fie scandate numele candidaților.

Social-democrații au intrat în bătălia pentru Cotroceni cu gândul victoriei, după ce, în ultimii 20 ani, n-au mai reușit să-și impună candidații.

”Primii 10 ani sunt o tristă amintire, după ce ni s-a tăiat 25% din venituri, iar, în următorii 10 ani, am avut un președinte lipsit de empatie, tăcut, preocupat de plimbări” a declarat deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

Liberalii gorjeni au venit ”în format restrâns” în centrul Târgu-Jiului pentru startul campaniei electorale.

”Am venit cu gândul că românii îl vor vota pe cel mai bun dintre candidați, pe Nicolae Ciucă, omul cu o carieră în spate, care a dovedit că poate fi un lider serios, un patriot, un bun creștin iubitor de oameni” a afirmat Ion Iordache, președintele PNL Gorj.  

Radu Miruță, președintele USR Gorj, a afirmat că și aceste alegeri prezidențiale îi vor împărți pe români în pro sau anti-PSD.

”Singurul candidat cu mesaj credibil anti-PSD este Elena Lasconi. PNL nu este anti-PSD ci în simbioză perfectă cu PSD” a afirmat Miruță.

”Calea sigură să scăpăm de PSD este AUR și George Simion” a afirmat Ionelia Priescu, președintele Alianței pentru Unirea Românilor Gorj, negând încă o dată acuzația privind un eventual blat între cele două formațiuni politice.   

La startul campaniei electorale a fost prezent și Ionuț Sandu, candidatul AUR la funcția de senator de Gorj, stabilit de conducerea centrală a partidului.

Articole similare:

Lucrările la Spitalul Regional de Urgență Craiova avansează, a anunțat, joi, Alexandru Rogobete. Politicianul a prezentat proiectul...

[post-views]

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea lucrărilor de reabilitare/modernizare a DN 73C, km 55+000 – km...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 3 septembrie 2026. Invitat: Corneliu Răducan Morega, prefectul județului Gorj

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: