15:28 Șeful CJ Timiș: Susţin candidatura lui Mircea Geoană pentru alegerile prezidenţiale

[post-views]

Preşedintele în funcţie al Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, anunţă că va susţine candidatura lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestui an.

”Susţin candidatura lui Mircea Geoană pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Contextul actual, marcat de schimbările dictate de autorităţile centrale în privinţa alegerilor, a evidenţiat clar intenţia de vot a timişenilor. Cei 109.000 de votanţi din Timiş care mi-au acordat încrederea lor, au demonstrat că valorile şi principiile nu pot fi cumpărate sau manipulate de diverse grupuri politice”, a anunţat Alin Nica, pe Facebook.

Nica spune că Geoană are cele mai mari şanse în această cursă electorală.

”Îl susţin pe candidatul independent Mircea Geoana, deoarece experienţa sa vastă şi cariera construită în medii diplomatice reprezintă un atu esenţial pentru România în acest moment. Cred cu tărie că el este candidatul cu cele mai mari şanse în această cursă electorală. Mircea Geoană are nu doar pregătirea diplomatică necesară, dar şi respectul liderilor internaţionali, atât în Europa, cât şi pe scena globală. Votul masiv al celor 109.000 de timişeni acordat mie, reconfirmă sprijinul oferit unui candidat bine pregătit, capabil să ocupe cu responsabilitate funcţia pentru care candidează şi să facă faţă provocărilor administrative pe care le va întâmpina şi sunt convins că timişenii vor gândi la fel şi atunci când vor alege preşedintele ţării. Alegerile prezidenţiale din acest an vor demonstra încă o dată, capacitatea cetăţenilor din Timiş de a alege candidatul care va dezvolta România la nivelul pe care ni-l dorim cu toţii”, a mai scris Nica.

Alin Nica a ocupat postul de primar al comunei Dudeştii Noi (judeţul Timiş), în perioada 2004- 2020 din partea PNL, iar în 2020 a obţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş tot din partea PNL. În 2024 el nu a mai fost susţinut de acest partid pentru un nou mandat, în urma deciziei coaliţiei de guvernare de a susţine candidatul PSD, Alfred Simonis, pentru funcţia de preşedinte al CJ Timiş. Alin Nica a criticat dur conducerea PNL de la nivel naţional pentru această decizie, astfel că a fost înlăturat de la conducerea filialei judeţene a partidului. Nica a decis atunci să se alăture partidului Forţa Dreptei, el candidând pentru al doilea mandat de preşedinte al CJ Timiş din partea Alianţei Dreapta Unită (USR, Forţa Dreptei şi PMP). În urma alegerilor locale el nu a mai obţinut un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, clasându-se pe locul al doilea, după Alfred Simonis.

Forţa Dreptei are propriul candidat la Preşedinţie, în persoana preşedintelui Ludovic Orban. 

Articole similare:

Duminică, 7 iunie 2026, începând cu ora 10:00, comuna Padeș va găzdui evenimentul cultural-artistic evocator „Imn pentru...

[post-views]

Liberalii se vor întâlni, la începutul săptămânii viitoare, pentru a lua o decizie în privința susținerii sau...

[post-views]

Autoritățile locale din comuna Polovragi vor să facă un cămin de bătrâni într-o școală abandonată, din satul...

[post-views]

Autoritățile locale din comuna Ciuperceni au decis să premieze cuplurile care au împlinit 50 de ani de...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: