15:54 Și-a înjunghiat soția din gelozie. Agresorul, căutat de polițiști

15:54
[post-views]

Un bărbat din Turceni şi-a înjunghiat soţia, duminică seară, din cauza geloziei, iar victima a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru a-i fi salvată viaţă. Rana suferită a avut o profunzime de 10 centimetri. Agresorul este căutat, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă în lipsă.

”În seara zilei de 22.09.2024, în jurul orelor 20:00, aflându-se la domiciliul său situat pe raza satului Strâmba-Jiu, din oraşul Turceni, Gorj, pe fondul consumului de alcool, fiind animat de sentimente de gelozie, inculpatul L.D.F. a exercitat acte de agresiune fizică asupra soţiei sale L.I.R., aplicându-i o lovitură cu un cuţit în regiunea lombară stângă, producându-i leziuni care au necesitat circa 25-30 de zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa victimei”, au precizat procurorii. 

Rănile suferite i-au pus femeii viaţa în pericol. 

”Leziunile au pus în primejdie viaţa victimei, în lipsa unui tratament medico-chirurgical aplicat de urgenţă. Din conţinutul concluziilor medico-legale rezultă că plaga produsă urmare a atacării victimei cu un cuţit, are o profunzime de 10 centimetri şi două ramificaţii  de circa 1 cm fiecare în formă de «Y», , cu deschidere inferioară. Procurorul a constatat că atacul asupra victimei s-a produs prin surprindere, agresorul lovind victima cu cuţitul în zona sus-menţionată, continuând atacul şi după ce lama cuţitului a pătruns în corpul victimei, existând două ramificaţii ale plăgii penetrante”, a mai precizat sursa citată. 

Anchetatorii au menţionat că bărbatul a acţionat ”cu intenţia directă de a produce moartea acesteia, lovitura fiind aplicată cu intensitate deosebită cu un obiect tăietor înţepător, apt să producă moartea, interesând zone vitale respectiv regiunea toraco-abdominală stângă intercostală”.

Procurorii au formulat propunere de arestare preventivă în lipsă a agresorului, aceasta fiind admisă de Tribunalul Gorj.

Articole similare:

Amfiteatrul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” a renăscut și poate fi folosit pentru evenimentele și activitățile instituției de...

[post-views]

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile...

[post-views]

Biroul Permanent Județean al PSD Gorj s-a reunit într-o ședință de lucru în vederea organizării activității politice...

[post-views]

Trei bărbați au fost răniți, azi-noapte, iar unul a ajuns la spital, în urma unui accident produs...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: