13:31 Bilanțul morților după inundațiile catastrofale din Galați crește la 5

[post-views]

Inundațiile istorice din Galați au lăsat în urmă un dezastru de nedescris. Cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte două sunt date dispărute. Apa a înghițit mașini și animale, iar salvatorii au avut misiuni dificile. Oamenii au fost salvați din mijlocul apelor și azi-noapte. Localnicii afectați au fost recuperați cu ajutorul excavatoarelor.

Autorităţile au reuşit să creeze o breşă în digul pârâului Sucu, iar nivelul apei a început să scadă, a anunţat, duminică, în tabăra de sinistraţi de la Slobozia Conachi, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. Acesta a subliniat că măsura a fost luată după ce, sâmbătă, s-a realizat o misiune aeriană de recunoaştere, în urma căreia s-a constatat care este motivul pentru care nivelul apei nu scade, potrivit Agerpres.

„Situaţia este dramatică. Măsurile trebuie să continue, să existe toate cele necesare pentru a gestiona nevoile de sprijin ale populaţiei, cât şi cele de infrastructură. Ieri după-amiază am reuşit ca împreună cu premierul să executăm o recunoaştere şi să identificăm problema reală care ţinea nivelul apei ridicat. S-au luat măsuri azi-noapte şi s-a produs o breşă în digul de pe pârâul Sucu. În momentul de faţă a scăzut nivelul apei”, a declarat Nicolae Ciucă.

La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a precizat că Armata este pregătită să intervină, imediat ce nivelul apei va scădea suficient.

„După străpungerea de azi-noapte, veţi vedea că lucrurile încep să intre în normal. Deja, pe drum, Armata este pregătită cu maşini specializate să ajungă, după ce se retrag apele. Este totul sub control”, a subliniat premierul.

Articole similare:

Contractele pentru primele două pasaje subterane care vor fi realizate pe bulevardul Unirii din municipiul Târgu Jiu...

[post-views]

Un lider USR din Gorj îi cere lui Sorin Grindeanu să preia funcția de premier și să...

[post-views]

Primarul comunei Lelești se declară dezamăgit de modul în care parlamentarii au tratat votul pentru învestirea Guvernului...

[post-views]

”O bătălie a orgoliilor”, așa vede primarul din Bărbătești, Adrian Mangu, ceea ce s-a întâmplat luni seara,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: