09:29 Salarii mai mari pentru minerii din Valea Jiului

09:29
[post-views]

Salariaţii Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) vor beneficia, de la data de 15 septembrie, de o majorare a salariului tarifar cu peste 300 de lei, ca urmare a creşterii inflaţiei, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivelul companiei.

Potrivit unui comunicat al CEVJ, în urma discuţiilor dintre Sindicatul Muntele şi administraţia companiei, care au avut loc în ultima perioadă, s-a stabilit valoarea coeficientului de corelare cu coşul minim şi inflaţia, care trebuie aplicat conform CCM în vigoare la nivelul companiei, scrie Agerpres.

„Astfel, începând cu data de 15 septembrie anul curent, fiecare salariat al CEVJ va beneficia de o creştere a salariului tarifar cu o sumă de peste 300 de lei/angajat. Această majorare vine ca urmare a creşterii inflaţiei şi a valorii coşului minim necesar pentru un trai decent. Ne bucură că în momentul de faţă Contractul Colectiv de Muncă se respectă în integralitate, toate drepturile prevăzute în CCM şi, implicit, în contractele individuale de muncă fiind plătite la zi”, se arată în comunicat.

Articole similare:

Elevii beneficiază și în anul școlar 2026-2027 de transport gratuit cu trenul în România, indiferent de categoria...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 7 septembrie 2026. Invitat: Dan Vîlceanu

...
[post-views]

Ministrul interimar al Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a declarat luni, la Târgu Jiu, că un guvern format...

[post-views]

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) reclamă circulaţia, în ultima vreme, în spaţiul public...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: