07:17 Ecran uriaş şi la România- Slovacia. Romanescu: Vom avea o alternativă dacă Voyo va pica din nou

07:17
[post-views]

Transmisia meciului România-Belgia pe ecranul uriaş din Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu a fost întreruptă, sâmbătă seara, circa zece minute. Primarul Marcel Romanescu a precizat că n-a fost vorba despre o defecţiune a ecranului, aşa cum s-a speculat în presa locală, ci de întreruperi ale platformei de streaming Voyo.

Romanescu afirmă că suporterii sunt aşteptaţi în Piaţa Prefecturii şi la următorul meci al Naţionalei, cel cu Slovacia, de miercuri.

„Mulțumim celor peste o mie de spectatori care au venit în Piața Prefecturii și pe care îi anunțăm de pe acum că și meciul următor al selecționatei României la Euro 2024 va fi transmis tot aici. De data aceasta vom avea și o alternativă dacă Voyo va pica din nou. În ceea ce privește informațiile false transmise de televiziunea lui Ion Iordache și de oamenii acestuia, facem precizarea că această transmisiune s-a efectuat ca urmare a cererilor numeroase din partea cetățenilor și a fost posibilă datorită implicării unor oameni de bine, care au dorit să ajute comunitatea și cărora le mulțumim pentru inițiativă. Precizăm, din nou, că ecranul nu s-a defectat, fiind doar o problemă a celor de la Voyo. Nu vă lăsați manipulați de informațiile false răspândite de aparatul de partid al lui Iordache. Sunt doar manipulări pentru campaniile electorale de la sfârșitul acestui an” a transmis, duminică, Romanescu.

Articole similare:

Primarul Cosmin Morega ar vrea un parc industrial pe platforma UATAA. Uzina de termoficare, închisă la începutul...

[post-views]

Noul guvern este la fel ca vechiul, este aceeași frăție între Partidul Social Democrat și Partidul Național...

[post-views]

Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, anunță, după revenirea formațiunii sale politice la guvernare, că va susține...

[post-views]

Doi dintre minerii care protestează, miercuri, în subteranul Minei Vulcan, din Valea Jiului, au primit îngrijiri medicale...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: