09:09 Fiica lui Voiculescu construiește unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din România

09:09
[post-views]

Dana Voiculescu, fiica cea mică a omului de afaceri și politicianului Dan Voiculescu, își pregătește intrarea pe piața de producție de energie regenerabilă cu un parc fotovoltaic ce va fi amenajat în localitatea Periș, de lângă București, în urma unei investiții preconizate la circa 90 de milioane de euro, arată profit.ro

Pe 8 parcele de teren arabil din localitatea ilfoveană Periș, firma PFV Peris One, al cărei principal asociat, cu 65%, este o companie a Danei Voiculescu, propune construirea unui parc fotovoltaic cu o capacitate de 115 MW și o valoare estimată a investiției de circa 90 de milioane de euro. Suprafața totală a terenurilor depășește 100 de hectare.

„Se va construi și o unitate de stocare a energiei cu capacitatea de 230 MW cu rolul de a optimiza procesul de producție a energiei electrice din surse regenerabile. Această unitate va stoca energia produsă în momentele când cererea în SEN (Sistemul Energetic Național, n.red.) este scăzută și o va injecta atunci când cererea este crescută“, se arată în documente.

Dacă se va realiza, parcul fotovoltaic al Danei Voiculescu va fi unul dintre cele mai mari din România. Spre comparație, cel mai mare parc solar din Europa de Sud-Est a fost inaugurat anul trecut, în localitatea argeșeană Rătești, de către companiile israeliene Nofar Energy și Econergy, are o capacitate de 155 MW și a reprezentat o investiție de 98 de milioane de euro.

Dana Voiculescu a înființat, în octombrie 2022, firma PFV Peris One alături de Bogdan-Valentin Panait și Gabriel Ștefan.

Bogdan-Valentin Panait este asociat și administrator unic la firma Servicii Agricole Panait SRL din Periș, Ilfov, localitate unde este amplasat proiectul de parc fotovoltaic.

Gabriel Ștefan este fiul fostului primar al municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan. El este asociat în mai multe firme, deținând printre altele 60% din capitalului producătorului și furnizorului de energie electrică Stock Energy, care operează parcul fotovoltaic Cetate din județul Dolj, cu putere instalată de 4,2 MW.

PFV Peris One este administrată de Dan Mihai Toader, fostul director general al Companiei Naționale Poșta Română din perioada 2005-2009.

Articole similare:

Gorjeanul: Management marca Trufelea: Structurile desființate la CEO în februarie, reînființate în octombrie! Laura Manea și-a scris...

[post-views]

O companie controlată de Augustin Oancea, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori români din energie, urmează să...

[post-views]

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunţă că pune la dispoziţia primăriilor interesate să continue...

[post-views]

Premierul Luca Niculescu a afirmat, marţi seară, în prima şedinţa a guvernului pe care îl conduce, că...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: