23:35 Doliu în muzică. A murit Nicu Covaci

Liderul formaţiei Phoenix, Nicu Covaci, a încetat din viaţă, vineri, la vârsta de 77 de ani. El fusese supus unei operaţii pe creier, în primăvara acestui an, la Spitalul Judeţean Timişoara, după ce rezultatele unor analize indicau că are o tumoră pe creier. Nicu Covaci este unul dintre cei mai mari muzicieni români. El lasă moştenire creaţii remarcabile şi nemuritoare precum: „Vremuri”, „Mugur de fluier”, „Cei ce ne-au dat nume”, „În umbra marelui U.R.S.S”, arată news.ro.

Anunţul a fost făcut pe pagina sa de Facebook: ”De azi ne-aşteaptă, Dincolo, Cel Ce Ne-a Dat Nume. Prin TOT ce ne-a lăsat Moştenire, Nicu Covaci este, de azi, Pururi, NEMURITOR!”.

”Acum, când în Parcul Rozelor din Timişoara se desfăşoară Opera-rock «Meşterul Manole», purtat de această muzică sublimă, s-a înălţat spre cer sufletul celui care a fost şi va rămâne NICU COVACI. Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească”, a scris, la rândul său, pe Facebook, directorul Spitalului Judeţeand Timişoara, Dorel Săndesc.

Problemele de sănătate ale lui Nicu Covaci au apărut la începutul lunii martie, atunci când liderul Phoenix a început să simtă că îi amorţeşte faţa. Apoi, a început să aibă probleme de vedere, iar atunci a hotărât să îşi facă un RMN, iar rezultatele indicau o tumoră pe creier.

El a ajuns la Spitalul Judeţean Timişoara în 22 martie, unde a fost supus unei operaţii pe creier, făcută de echipa medicului Horia Pleş. Zilele trecute, colegii din trupa Phoenix afirmau că tratamentul postoperatoriu „nu s-a putut finaliza din cauza complicaţiilor”, adăugând că „lucrurile nu se îndreaptā deloc spre bine”.

Articole similare:

Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbușit, marți după-amiază, în apropierea...

Românii care nu își plătesc amenzile de circulație riscă să rămână fără permis. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila,...

Importurile de electricitate ale României au crescut cu 67% în primele 5 luni ale acestui an, comparativ...

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, noi avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse şi vijelii,...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: