Simion: Mai avem puţin şi ajungem să guvernăm singuri

07:29
[post-views]

Preşedintele AUR, George Simion, se declară convins că „e o problemă de timp” până când formaţiunea pe care o conduce va ajunge să guverneze.

„Noi nu putem vota pentru că vor unii şi alţii, stăpânii domnului Peia şi ai altora, guverne din care nu facem parte. (…) Eu sunt bucuros că, în aceste cinci luni, decât să îl avem pe Ilie Bolojan premier deplin, că l-am demis în mai… eu zic că, decât un premier Bolojan, mai bine fără niciun premier, măcar nu vor putea face cheltuieli nesăbuite. Singura soluţie pe care noi o vedem pentru a stabiliza ţara, pentru a lua măsuri de redresare economică, pentru a ne normaliza şi noi (…) este să avem un guvern pe patru ani cu o majoritate parlamentară în spate”, a declarat George Simion marţi seară, la TVR 1.

El a susţinut că oficialii AUR au discutat cu investitori străini şi au constatat că „nu are nimeni nicio problemă cu venirea AUR la guvernare”. De altfel, George Simion s-a arătat convins că AUR va ajunge la guvernare.

„Astăzi, mai avem puţin şi ajungem să guvernăm singuri, şi e o problemă de timp, o problemă de timp. Sunt două luni, sunt cinci luni, sunt doi ani, eu prefer să mă concentrez pe ceea ce vom face pentru români”, a mai afirmat George Simion.

Articole similare:

Un cutremur slab s-a produs, miercuri dimineață, în zona Banat, județul Arad. Seismul a avut magnitudinea 2,8...

[post-views]

Județele Gorj, Dolj și Mehedinți au fondat Organizația de Management al Destinației Oltenia. Cosmin Dorin Vasile, președintele...

[post-views]

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la...

[post-views]

Marți și miercuri, jandarmii montani din cadrul posturilor Rânca, Runcu și Tismana participă la un stagiu de...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: