Analiză AEI: Cărbunele, „ieftin” doar pe hârtie

10:09
[post-views]

România nu a avut energie ieftină din cărbune, ci un sistem care „a ascuns” o parte din factură, susține o analiză a Asociației Energia Inteligentă. Aceasta arată că energia s-a plătit în repetate rânduri: prin prețul electricității, prin subvenții, ajutoare, ștergeri de datorii și investiții publice, dar și prin centrale îmbătrânite, mine decapitalizate și capacități noi care nu au mai fost construite la timp.

Graficul evoluției din perioada 2000–2026 urmărește prețul mediu angro din România, prețul estimat al energiei importate și trei variante ale costului cărbunelui – după ajutoare, fără certificatele de CO₂ și cu toate costurile economice incluse.

preturi energie

Sursa: AEI

Cărbunele, ieftinit pe hârtie

„În anii 2005–2008, costul rămas în sarcina producătorilor după sprijinul statului putea apărea sub prețul mediu al pieței. De aici s-a născut mitul că România dispunea de o energie sigură, internă și ieftină, distrusă ulterior exclusiv de politicile climatice europene. Dar ceea ce apărea în factura producătorului nu reprezenta întregul cost suportat de economie. O parte din diferență era împinsă în afara prețului energiei, în arierate, datorii către buget, investiții publice, pierderi ale companiilor de stat, obligații de mediu amânate, costuri sociale și cheltuieli viitoare pentru închiderea minelor și refacerea terenurilor”, arată AEI.

preturi carbune grafic energie

AEI subliniază că subvenția nu face energia mai ieftină, ci mută plata din factura de electricitate în bugetul statului.

După 2013, costul rămas producătorilor de energie pe cărbune, chiar după ajutoare, depășește constant prețul mediu angro al energiei, arată analiza. După 2018, diferența se mărește abrupt.

„Creșterea prețului certificatelor de CO₂ este una dintre explicațiile principale, dar nu este singura. În spatele ei se află probleme structurale acumulate timp de decenii, conform AEI: randamente energetice reduse; costuri tot mai mari ale extracției lignitului; echipamente îmbătrânite; mentenanță costisitoare; investiții amânate;personal supradimensionat în unele activități;reducerea numărului de ore de funcționare;costuri fixe împărțite la o producție din ce în ce mai mică;obligații de mediu și de închidere rămase neacoperite. România a răspuns la aceste probleme printr-o strategie care a devenit aproape tradițională, nu a modernizat la timp, nu a înlocuit capacitățile și nu a recunoscut costul real, ci a continuat să plătească pentru prelungirea unei stări de avarie. Ajutorul public nu a cumpărat competitivitate. A cumpărat timp. Iar timpul cumpărat nu a fost folosit pentru construirea înlocuitorilor”, conform AEI.

2022 nu dovedește că lignitul este competitiv

Criza energetică din 2022 a produs o situație excepțională. Prețul mediu al pieței a ajuns la aproximativ 1.131 lei/MWh și s-a apropiat de costul economic al producției pe cărbune din România.

„Această apropiere poate fi prezentată superficial drept dovada că lignitul devine competitiv în perioade dificile. Dar comparația spune altceva, nu că energia din cărbune s-a ieftinit, ci că întreaga piață s-a scumpit până aproape de nivelul unui producător structural costisitor. Chiar și în anul de criză, costul integral estimat al cărbunelui, fără ajutoare, ajungea la aproximativ 1.320 lei/MWh. Cărbunele nu devenise ieftin. Piața devenise anormal de scumpă. Nu poți fundamenta strategia energetică a unei țări pe speranța că va exista permanent o criză suficient de gravă pentru a face competitive cele mai scumpe capacități ale sale”, conform AEI.

Conform asociației, certificatele de CO2 au avut un impact sever după 2018. Costul estimat al CO₂ a crescut de la aproximativ 95 lei/MWh în 2018 la 500 lei/MWh în 2022, coborând ulterior spre 330–350 lei/MWh în perioada 2024–2026.

„Chiar și într-o lume imaginară în care certificatele ar dispărea, costul estimat al cărbunelui ar rămâne în 2026 cu aproximativ 130 lei/MWh peste media pieței. Cu toate costurile incluse, diferența ar ajunge la circa 480 lei/MWh. Prin urmare, afirmația că „numai CO₂ a distrus cărbunele românesc” este comodă, dar incompletă. Certificatele au amplificat brutal necompetitivitatea. Nu au inventat centralele vechi, minele ineficiente, investițiile ratate și managementul politizat”, conform AEI.

Analiza arată că, în 2024, chiar și energia importată în orele mai scumpe este estimată sub costul cărbunelui susținut public. În 2026, importul ar fi mai scump decât costul rămas producătorului după ajutoare, dar mult sub costul economic integral.

grafic pret energie

„Nu înseamnă că România trebuie să-și închidă producția internă și să trăiască din importuri. Un MWh importat și un MWh produs într-o centrală disponibilă în interiorul țării nu au aceeași valoare strategică. Importul depinde de existența unui excedent în statele vecine, de disponibilitatea interconexiunilor, de lipsa congestiilor și de absența unei crize regionale simultane. Atunci când toate țările au nevoie de energie în aceeași seară, importul poate deveni scump, insuficient sau pur și simplu indisponibil. Dar securitatea energetică nu poate fi folosită drept scuză pentru orice cost. Dacă statul dorește să păstreze anumite capacități pentru rezervă și adecvanță, trebuie să spună transparent cât plătește pentru energia produsă și cât plătește pentru serviciul de securitate. Altfel, amestecăm deliberat două lucruri diferite și numim întreaga factură „energie ieftină””, susține AEI.

Analiza menționează că România ar fi avut nevoie la timp centralele pe gaze, capacitățile de stocare, întăririle de rețea, investițiile hidroenergetice și mecanismele de flexibilitate. În schimb, România a închis sau a pregătit închiderea unor grupuri înainte de a avea funcționali înlocuitorii lor.

„Cărbunele „ieftin” a fost una dintre cele mai scumpe iluzii ale politicii energetice românești: am ascuns costurile trecutului, am amânat investițiile viitorului, iar acum plătim în aceeași factură și subvenția, și importul, și incompetența”, conchide Dumitru Chisăliță, președinte AEI.

Articole similare:

Președintele AUR, George Simion, anunță luni că formațiunea sa nu va vota Cabinetul Mureșan și că a...

[post-views]

Echipa de handbal masculin U19-Juniori 1 a CSM Târgu Jiu a pierdut, sâmbătă, în deplasare, scor 30-50,...

[post-views]

Echipa de handbal feminin U17-Junioare 2 a CSM Târgu Jiu a câștigat sâmbătă, în deplasare, cu Jiul...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: