”Spider-Man: Brand New Day” a devenit cel mai mare succes de box-office din istoria Statelor Unite, informează agenția de presă EFE.
Filmul ”Spider-Man: Brand New Day” a ajuns în fruntea topului încasărilor în cinematografele nord-americane cu 936.773 milioane de dolari de la premiera sa, la 30 iulie, conform datelor publicate de revista de specialitate Variety.
Pelicula a detronat ”Star Wars: The Force Awakens”, care s-a menținut pe podiumul box-office-ului nord-american timp de peste un deceniu, cu încasări de 936 de milioane de dolari, scrie Agerpres.
”Dintr-o galaxie foarte, foarte îndepărtată, toată lumea de la Lucasfilm felicită călduros (…) întreaga echipă din spatele filmului ‘Spider-Man: Brand New Day’ pentru stabilirea unui nou record de box-office în SUA și pentru că a detronat ‘Star Wars: The Force Awakens’”, a declarat, într-o postare pe rețelele sociale, casa de producție înființată de George Lucas.
Cu Tom Holland în rolul eroului Marvel legendar, acest lungmetraj în regia lui Destin Cretton, ocupă în prezent poziția a zecea în clasamentul celor mai mari succese de box-office la nivel internațional.