Intră Mintia și Iernut. Bolojan: Vom avea o creștere a producției de energie puternică în anul următor

09:18
[post-views]

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că întârzierea repornirii centralei nucleare de la Cernavodă, așteptată cel mai probabil în octombrie, va duce la o creștere ușoară a prețurilor la energie în toamnă. În acest an, va începe, însă, producția la centralele mari de la Iernut și Mintia, astfel că în 2027 este așteptată o scădere și o echilibrare a prețurilor.

„În ceea ce privește ce se întâmplă în această perioadă, ne-am confruntat cu situația de secetă și scăderea debitului pe Dunăre ne-a pus în situația să nu mai putem asigura funcționarea centralei de la Cernavodă. Spre deosebire de centralele de la Paks și Kozlodui care sunt pe Dunărea principală, centrala noastră este pe o ramificație secundară care nu permite o intervenție să crești nivelul apei în zona centralei și cel puțin la cum arată debitele în momentul de față și previziunile, doar spre sfârșitul lunii septembrie ne putem gândi la modul serios să repornim centrala”, a afirmat Ilie Bolojan, joi seară, la B1 TV.

El a precizat că este posibil ca prețul energiei să crească în această toamnă din cauza dezechilibrelor avute în vară.

„Asta a însemnat că în această perioadă a trebuit să folosim surse de energie, parte importuri, parte pe cărbune, să pornim toate capacitățile pe care le avem în rezervă și pe final sigur că costul zilnic a crescut seara, ceea ce e posibil să se reflecte în această toamnă într-o ușoară creștere a prețurilor la energie, ca efect al dezechilibrelor pe care le-am avut în această vară”, a declarat premierul interimar.

Ilie Bolojan a fost întrebat dacă românii vor plăti facturi uriașe la iarnă.

„În momentul când centrala de la Cernavodă reintră în producție și asta se va face clar în luna octombrie, sistemul se echilibrează pentru că are o capacitate de aproximativ 20% din producția noastră de energie. Din această iarnă, vor începe să injecteze energie în sistem două centrale mari care sunt în lucru. E vorba de centrala de la Iernut, care ar trebui ca în iarnă să intre în probe. De asemenea, centrala mare de la Mintia, care este o investiție privată, care din această lună începe să intre în probe, doar că va dura câteva luni până toate grupurile vor fi în bună regulă ca să poată produce. Vom avea o creștere a producției de energie puternică în anul următor din toate sursele, care ar trebui să însemne o scădere a prețului ca efect al creșterii ofertei. Mai trebuie făcute câteva modificări legislative în așa fel încât să avem această scădere de preț”, a precizat Ilie Bolojan.

Articole similare:

Anunţ surpriză pentru noul sezon ”Românii au talent”, de pe Pro TV. Nadia Comăneci intră în juriul...

[post-views]

Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, susţine ideea înfiinţării unei Organizaţii de Management...

[post-views]

Locul de joacă pentru copii, de pe Insulița Jiului, a fost modernizat și îi așteaptă pe cei...

[post-views]

Radu Vâlcan este una dintre figurile asociate cel mai puternic cu „Insula Iubirii”, emisiune pe care o...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: