Consilierul municipal PNL Mitruț Stănoiu cere, într-o postare pe Facebook, să se renunța la votul pe WhatsApp în Consiliul Local Târgu Jiu, vot pe care-l consideră ”o improvizație foarte periculoasă”.
”Dacă Parlamentul României revine la normalitate și renunță la votul online, poate este momentul ca Primăria Târgu Jiu și Prefectura Gorj (astept reactia domnului Corneliu Răducan Morega în acest sens) să coboare, la rândul lor, cu picioarele pe pământ. Votul prin mesaje pe WhatsApp pentru deciziile administrative ale orașului nu este digitalizare, ci o improvizație FOARTE periculoasă.
Motivele pentru care practica votului pe WhatsApp trebuie să înceteze imediat:
1. Regulamentul nu o permite: Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Local nu prevede și nu legalizează această metodă de vot.
2. Încălcare gravă a GDPR: Fapt confirmat oficial printr-un document emis de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).
3. Anularea caracterului deliberativ: Codul Administrativ impune dezbatere reală. Votul printr-un simplu mesaj pe telefon calcă în picioare esența unei ședințe de consiliu: confruntarea de idei și argumente în plen.
4. Lipsa oricărei baze contractuale: WhatsApp este o platformă privată deținută de Meta. Nu există niciun acord de nivel de servicii (SLA), de securitate sau contract semnat între Primăria Târgu Jiu și compania lui Mark Zuckerberg pentru gestionarea votului public. (aș fi vrut să văd cele 2 semnături pe aceeași pagină
)
Am solicitat oficial Primăriei dovada acestui contract, iar tăcerea și depășirea termenului legal de răspuns confirmă realitatea: administrația folosește un canal informal pentru acte cu valoare juridică.
Votul la grămadă (bulk / în masă) și riscul de anulare a hotărârilor: Trimiterea unui mesaj cu opțiunea pentru toate proiectele de pe ordinea de zi simultan — fie înainte, în timpul sau chiar după ședință — încalcă procedurile administrative și vulnerabilizează fiecare HCL adoptată în acest mod, expunând-o direct riscului de a fi atacată și anulată în instanță” spune Stănoiu.