Noaptea Muzeelor la Sate- sâmbătă, 29 august, la Borăscu și Bălănești

09:47
[post-views]

Pe 29 august 2026, România redescoperă, la ceas de seară, poveștile păstrate în muzeele satelor. Are loc cea de-a IV-a ediție a Nopții Muzeelor la Sate, componenta rurală a Nopții Muzeelor, un eveniment dedicat patrimoniului, tradițiilor și oamenilor care păstrează vie memoria comunităților.

Pentru o singură noapte pe an, sute de muzee sătești, case memoriale, biserici de lemn și ateliere din întreaga țară își deschid porțile pentru public, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi obiecte, povești, tradiții și mărturii ale trecutului, într-o atmosferă cu totul specială.

Și județul Gorj marchează acest eveniment, iar la Muzeul Sătesc din Borăscu se anunță o seară dedicată culturii și tradițiilor locale.

Sâmbătă, 29 august, începând cu ora 19:00, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”, Primăria Orașului Turceni, Casa de Cultură Turceni, alături de Primăria și Consiliul Local Borăscu, invită publicul să participe la evenimentul organizat la Muzeul Sătesc Borăscu.

Programul serii va cuprinde prezentarea și vizitarea muzeului și a colecțiilor muzeale, momente artistice susținute de formațiile artistice ale Casei de Cultură Turceni, precum și un program artistic oferit de Grupul Vocal „Lăstarii Borăscului”.

Seara va continua cu proiecție de film și foc de tabără, într-o atmosferă de sărbătoare, în care cultura, tradiția și comunitatea se vor întâlni în jurul poveștilor păstrate cu grijă de-a lungul generațiilor.

Muzeul Sătesc din Borăscu nu va fi doar un spațiu de vizitare, ci un loc în care trecutul va prinde viață prin oameni, muzică, tradiții și amintiri.

Tot sâmbătă, un alt eveniment dedicat Nopții Muzeelor la Sate va avea loc în județul Gorj, la Casa Memorială „Ion Popescu-Voitești”, din comuna Bălănești, astfel încât iubitorii de cultură și patrimoniu au ocazia să descopere și alte locuri importante pentru memoria și identitatea județului. La Bălănești, vizitatorii au explorat și în 2025, „Colecția sătească de artă contemporană” în cadrul acestui eveniment.

Articole similare:

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) informează că o primă tranşă, de 300.000 de...

[post-views]

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat, joi, lucrări în valoare totală de peste 40...

[post-views]

Rata șomajul este, în Gorj, este mai mare decât era anul trecut, în această perioadă, dar în...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 22 octombrie 2026. Invitat: Manu Tomescu, fost vicepreședinte Sindicatul Energia Rovinari

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: