Fostul senator USR Mihai Goțiu, cunoscut activist de mediu, susține că 1 miliard de euro ar costa România redeschiderea unor cariere de cărbune închise și că unii politicieni militează pentru această resursă întrucât vor să atragă voturi ”sub pretextul salvării sistemului energetic”.
”UN MILIARD DE EURO. Ăsta e costul, de moment, al redeschiderii unor cariere de cărbune închise. Costul care poate ajunge, însă, la mai multe miliarde de euro. Vom suporta factura asta (dincolo de poluare și problemele de sănătate) doar pentru că unii politicieni vor să atragă voturi sub pretextul ”salvării sistemului energetic”” a scris Goțiu , luni, pe Facebook.
Replica vine de la Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie. Acesta spune că nu e vorba de vreo redeschiderea vreunei cariere ci de întreținerea celor actuale.
”Pe mine nu mă surprinde chestiunea asta, pentru că oamenii ăștia, de când au venit, spun că tot ce este vechi trebuie distrus” afirmă sindicalistul.
Dumitru Pîrvulescu amintește că federațiile din Complexul Energetic Oltenia i-au trimis memoriu președintelui României, Nicușor Dan, pentru a fi menținute în funcțiune cele 4 grupuri pe lignit, dar, până acum, nu au primit niciun răspuns.