Femeie de 57 de ani, moartă în urma unui grav accident la Câlnic

08:00
[post-views]

O femeie de 57 de ani, din comuna Câlnic, a murit, marți seară, după ce mașina pe care o conducea s-a ciocnit cu un alt autoturism. Un pasager a suferit leziuni. Evenimentul rutier a avut loc în localitate.

”La data de 11 august 2026, în jurul orei 19:47, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Câlnic, soldat cu victime. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Târgu Jiu, care, în urma primelor verificări, au stabilit că o femeie, în vârstă de 57 de ani, din comuna Câlnic, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, în localitatea Câlnic, din direcția Târgu Jiu către Motru, ar fi efectuat virajul la stânga, moment în care autoturismul a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din comuna Mătăsari. Din primele cercetări a reieșit că cel de-al doilea autoturism circula în aceeași direcție și se afla în efectuarea unei manevre de depășire” anunță Poliția Gorj.

În urma impactului, conducătoarea autoturismului care efectua virajul a decedat, iar un pasager aflat în celălalt autoturism a suferit leziuni, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul autoturismului implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului, iar în cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale.

Articole similare:

Consiliul Județean Gorj, împreună cu Aerodromul Barza, vă invită la unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale...

[post-views]

Continuă, la Târgu Jiu, serile de poveste din cadrul proiectului „Film în Parc”, iar cei mici sunt...

[post-views]

În iulie 2026 inflația anuală scade cu 2,2 puncte procentuale pentru prima dată în ultimele 12 luni...

[post-views]

Gemini a trecut pragul de 1 miliard de utilizatori pe lună, a anunţat într-o postare chiar şeful...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: