Costurile operațiunilor de pe Dunăre, recuperate într-o zi de funcționare a centralei de la Cernavodă

15:27
[post-views]

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat, miercuri, la Bumbești Jiu, că nivelul fluviului Dunărea la Cernavodă a scăzut la 182 de centimetri, situație în care procedurile de oprire a centralei nucleare electrice vor începe joi dimineața, procesul fiind unul ”extrem de bine cuantificat”.

”Azi dimineață (Dunărea, n.r.) avea 182 de centimetri, mult sub cota de 185. (…) Asta înseamnă că se păstrează trendul deciziei de ieri (marți, n.r.) și anume ca mâine dimineață, la ora 7:00, să înceapă procedura de oprire. Nu este una instantă, este una cu reducerea capacității. Este un proces extrem de bine cuantificat, toți pașii sunt cunoscuți. E puțin probabil să se întâmple minuni până mâine, dar acest comitet tehnic al uzinei nucleare electrice de la Cernavodă, e unul foarte serios, nu ne jucăm cu fisiunea nucleară și cu astfel de reacții nucleare, care se întâmplă la Cernavodă”, a spus ministrul Apărării.

El a arătat că prin măsurile luate în situația de la brațul Bala s-a reușit prelungirea funcționării centralei cu câteva zile, apreciind acest lucru ca un ”câștig parțial”.

”Atunci când am pus în aplicare, ca guvern, această soluție tehnică propusă de cei de la Apele Române, am făcut-o în urma discuțiilor cu cei de la Nuclearelectrica, care ne-au demonstrat că toate costurile pentru operațiunea asta de dinamitarea stâncii și de scufundarea barjelor sunt compensate dacă câștigăm o zi de funcționare a centralei de la Cernavodă. S-a câștigat aproape o săptămână, ne-am fi dorit să se câștigă mult mai mult timp, dar noi am dus la îndeplinire planurile pe care acești specialiști le-au avut. Cred că este un câștig parțial, pentru că nu s-a prelungit cu alte 9 zile cum prognozaseră inițial, dar câștig, pentru că totuși astăzi este miercuri și centrala nu s-a oprit joia trecută; deci, pentru că astăzi ea încă funcționează e că s-au luat aceste măsuri care au prelungit câteva zile funcționarea”, a arătat Miruță.

Articole similare:

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, sâmbătă, că obiectivul viitoarei guvernări îl reprezintă o indexare a pensiilor...

[post-views]

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au desfășurat, vineri, o acțiune pentru verificarea respectării legislației în domeniul...

[post-views]

Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului – au...

[post-views]

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj organizează, pe 9 octombrie 2026, Bursa Locurilor de Muncă...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: