Festivalul de Film „Acasă la Brâncuși”, o reușită. Primar: Sunt fericit că nu am muncit degeaba

[post-views]

Peste 20.000 de oameni s-au bucurat, săptămâna trecută, de Festivalul de Film „Acasă la Brâncuși”, eveniment prins în calendarul manifestărilor dedicate aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.

Numai în ultima seară de festival, desfășurat în perioada 4–8 august 2026, în Poiana Nucet din comuna Peștișani, au fost prezente circa 10.000 de persoane, potrivit primarului Cosmin Pigui.

“Sunt bucuros. Chiar a fost o reușită. Sunt foarte încântat. Au fost 5 zile de evenimente de succes, personalități ale filmului, care ne-au călcat bătătura. A fost ceva extraordinar” afirmă edilul.

Organizarea festivalului de film nu a presupus costuri mari din bugetul local, fiind suportată în mare parte din sponsorizări și cu sprijinul Ministerului Culturii, afirmă primarul Cosmin Pigui.

”Comunitatea locală nu plătește nici 10% din costul organizării unui asemenea eveniment, ceea ce este important în această perioadă de criză. Dar, am muncit cu un an înainte de acest eveniment, ne-a ajutat și Ministerul Culturii. Tocmai de aceea, tot respectul pentru domnul ministru Andras Demeter” spune edilul.

Articole similare:

Un investitor din Timișoara vrea să exploateze rezervele de titan și zirconiu de pe raza comunei Glogova....

[post-views]

Comasarea comunelor cu până în 3000 de locuitori este o prostie, cheltuielile vor fi mai mari decât...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 12 noiembrie 2026. Invitat: Dan Vîlceanu, fost ministru de Finanțe

...
[post-views]

Sute de membrii și simpatizați AUR din județul Gorj vor fi prezenți, sâmbătă, la București, la protestul...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: