Transelectrica: Consumul de energie s-a redus cu până la 300 MW în orele de vârf

07:00
[post-views]

Consumul de energie electrică în România s-a redus cu până la aproximativ 300 MW în intervalul orar 20:00–22:00, comparativ cu nivelurile prognozate, după instituirea stării de alertă energetică la 1 august și apelurile autorităților către populație și companii de a economisi energie, potrivit Mediafax.

Operatorul național de transport și sistem arată că efectele reducerii voluntare a consumului au devenit vizibile începând cu seara zilei de 2 august, când curba de consum din intervalul de vârf a început să se aplatizeze.

Potrivit Transelectrica, consumul realizat în intervalul de seară a fost, în majoritatea zilelor, sub nivelul prognozat:

DataConsum prognozat (MW)Consum realizat (MW)
1 august6.8106.705
2 august6.5106.458
3 august7.4807.310
4 august7.6607.395
5 august7.6407.682

 Singura excepție a fost ziua de 5 august, când consumul realizat l-a depășit ușor pe cel estimat.

„Din analiza datelor înregistrate începând cu 1 august 2026, comparativ cu zile similare din trecut și în condiții meteorologice apropiate, rezultă o reducere a consumului total la nivelul Sistemului Energetic Național în intervalul orar 20:00–22:00 cu până la aproximativ 300 MW”, a transmis Transelectrica.

Operatorul precizează că, pe baza acestei evoluții, Dispecerul Energetic Național a ajustat prognozele de consum începând cu estimările realizate pentru 5 august.

Temperaturile ridicate au dus din nou la creșterea consumului

Transelectrica explică faptul că majorarea consumului din 5 și 6 august este determinată de intensificarea valului de căldură și de creșterea indicelui de confort termic, care a făcut ca temperatura resimțită să fie mai ridicată decât cea măsurată.

Operatorul arată că extinderea caniculei în zona Capitalei a contribuit semnificativ la această evoluție, în condițiile în care Bucureștiul reprezintă peste 15% din consumul total al Sistemului Energetic Național în această perioadă.

România se află în stare de alertă energetică din 1 august, după oprirea unuia dintre reactoarele de la Centrala Nucleară Cernavodă și reducerea producției hidroenergetice pe fondul debitelor scăzute ale Dunării. În acest context, premierul Ilie Bolojan a făcut apel la populație, companii și instituții să reducă voluntar consumul de energie în orele de vârf.

Articole similare:

Micii fermieri vor putea solicita finanțări nerambursabile de până la 50.000 de euro pe proiect prin intervenția...

[post-views]

PSD Gorj solicită, joi, printr-un comunicat de presă, măsuri urgente pentru protejarea securității energetice a României. Mai...

[post-views]

Având în vedere seceta prelungită, diminuarea debitelor asigurate de sursele de apă, precum și creșterea consumului, în...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: