Polițiștii gorjeni fac cercetări pentru distrugere din culpă, după incendiul care, miercuri, a mistuit o gospodărie și s-a extins și la o a doua din comuna Scoarța, satul Lazuri. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat că incendiul s-ar fi propagat din zona unei anexe gospodărești, unde erau montate două lămpi cu acumulator și încărcare solară.
”La data de 5 august 2026, în jurul orei 12:57, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost informați de un participant la trafic cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din satul Lazuri, comuna Scoarța.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și Poliției Orașului Târgu-Cărbunești, pentru efectuarea cercetării la fața locului, precum și echipaje de pompieri, care au intervenit pentru localizarea și stingerea incendiului.
În urma evenimentului au fost produse distrugeri importante la acoperișul și etajul superior al unei locuințe și la o anexă gospodărească. Ulterior, incendiul s-a extins și la un al doilea imobil învecinat, afectând acoperișul și etajul superior al locuinței, precum și două anexe gospodărești, care au fost distruse în totalitate.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că incendiul s-ar fi propagat din zona unei anexe gospodărești, unde erau montate două lămpi cu acumulator și încărcare solară. Stabilirea cu exactitate a sursei de producere a incendiului urmează să fie realizată de o comisie de specialitate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, în urma efectuării unei constatări tehnico-științifice.
Totodată, din verificările efectuate până în prezent, a rezultat că proprietarii imobilelor afectate nu aveau relații conflictuale sau stări de dușmănie cu alte persoane.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, cercetările fiind continuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului” transmite IPJ Gorj.