Președintele Federației Naționale Mine Energiei, Dumitru Pîrvulescu, le cere politicienilor de la București să modifice rapid legea decarbonizării, pentru a demonstra că le pasă de grupurile de cărbune și că nu doar se folosesc de criza energetică pentru a se ataca reciproc.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat, luni, că a pregătit un proiect de lege, care prevede să nu se mai închidă nimic până nu se pune altceva în loc.
Pîrvulescu îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că nici nu s-a uitat la studiul Transelectrica, prin care se indică păstrarea, până în 2029, a 3 grupuri active și 2 în rezervă, la Complexul Energetic Oltenia.
Dumitru Pîrvulescu rămâne sceptic că guvernanții nu vor continua închiderea capacităților pe cărbune, în condițiile în care premierul Ilie Bolojan a spus, și luni, că este un lucru pe care România și l-a asumat prin PNRR. Sindicalistul vrea să vadă fapte, respectiv modificarea Legii decarbonizării.
Pîrvulescu afirmă că ar fi de ajutor votarea, în parlament, a unui proiect de lege precum cel anunțat de Sorin Grindeanu, dar și de alte formațiuni politice.
Liderul sindical spune că, dacă nu se rezolvă problema cărbunelui în actuala conjunctură, care este una critică pentru sistemul energetic național, nu se va mai rezolva.