Gorjonline: Incidente violente și tensiuni, la Târgu Jiu! Tânăr înjunghiat pe stradă și amenințări transmise online! Un tânăr a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, marți seară, după ce a fost înjunghiat într-o altercație pe o stradă din oraș. Tot ieri seară, un conflict verbal a fost la un pas să se transforme într-o confruntare fizică în stradă, după ce doi bărbați s-au provocat reciproc pe o rețea de socializare. Potrivit unor informații, victima agresiunii prin înjunghiere a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Târgu-Jiu, în jurul orei 22:00, în urma unei altercații care a avut loc în cartierul Lotrului. La sediul unității medicale a fost trimis un echipaj de jandarmi pentru a preveni eventuale incidente, existând riscul ca agresorii să vină după victimă la spital, având în vedere că astfel de episoade s-au mai desfășurat în trecut pe holurile UPU.
Pandurul: Au fost publicate situațiile financiare ale CE Oltenia pe 2025. Prăbușire. Complexul Energetic Oltenia a raportat pentru exercițiul financiar 2025 o pierdere netă de 1.1 miliarde de lei, față de anul precedent, când compania înregistrase un profit de 317 milioane de lei. Pierderea înregistrată în 2025 a afectat direct capitalurile companiei, care au scăzut de la 5.212.950.304 lei la 4.102.092.875 lei, o reducere de aproximativ 21% într-un singur an. Cifra de afaceri a companiei a crescut la 3.4 miliarde de lei, cu 6,4% peste nivelul din 2024. Creșterea a fost susținută în principal de veniturile din vânzarea de energie electrică, care au avansat cu aproape 12%, de la 2,72 miliarde la peste 3,04 miliarde de lei. În schimb, veniturile din vânzarea de cărbune au scăzut cu 42,7%, de la 184,7 milioane la 105,8 milioane de lei.
Sabotorii: CEO a pierdut prima rundă în procesul pentru cele 180 de milioane de euro promise de stat. Complexul Energetic Oltenia a pierdut, în primă instanță, procesul prin care solicita Ministerului Energiei plata a 891 de milioane de lei, echivalentul în lei al celor 180 de milioane de euro pe care statul s-a angajat să îi aducă drept aport la majorarea capitalului social. Tribunalul București a respins, pe 17 iulie 2026, cererea de ordonanță de plată formulată de companie, apreciind că aceasta este neîntemeiată. Instanța a arătat că litigiul privește majorarea capitalului social al societății și este reglementat de Legea societăților comerciale, astfel că nu poate fi soluționat prin procedura specială a ordonanței de plată. CEO a deschis acțiunea după ce Ministerul Energiei nu a virat suma aprobată prin Ordonanța de Urgență din 2022 și prin Hotărârea AGA din 2023. Banii trebuiau plătiți până la sfârșitul anului 2023, însă nici până în prezent nu au ajuns în conturile companiei.
Gorjeanul: Negocierile pentru salarizare sunt blocate la CEO. Angajații pierd din venituri. Complexul Energetic Oltenia nu are buget aprobat, iar negocierile pentru noul contract colectiv de muncă sunt blocate. Liderii sindicali spun că este foarte posibil ca pierderile din acest an ale companiei, să fie mai mari față de cele de anul trecut. ,,În privința bugetului, totul depinde de guvern. Dar, de două luni, România nu mai are un guvern funcțional și legitim. Când se va aproba bugetul, vom avea negocieri. Până atunci, nu se pot face negocieri. Este foarte posibil să ni-l facă pe minus și nu o să mai supraviețuim…”, a declarat liderul FNME, Dumitru Pîrvulescu. Sindicatele și administrația ar fi trebuit să negocieze veniturile salariaților CEO care au trecut de la programul în schimburi, la unul de zi. Aceștia au pierdut din salarii aproximativ 800 de lei.
Impact în Gorj: Profesor de 10. Singura candidată cu nota maximă la Definitivat 2026! Județul Gorj se remarcă la sesiunea din acest an a examenului național de Definitivat printr-un rezultat de excepție. Daniela Șerban, profesoară de educație socială din Târgu Jiu, este singurul candidat din județ care a obținut nota 10. Cadrul didactic își desfășoară activitatea în trei unități de învățământ din municipiul Târgu Jiu, iar rezultatul o situează printre cei doar 40 de candidați din întreaga țară care au reușit să obțină punctajul maxim la examenul din 2026. Definitivatul este una dintre cele mai importante etape în cariera unui profesor, certificând dobândirea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei. Obținerea notei maxime reprezintă o confirmare a pregătirii temeinice și a activității desfășurate la catedră.