Bărbat din Bumbești-Jiu, luat la bătaie pe stradă

12:31

[post-views]

Un bărbat, de 63 de ani, din orașul Bumbești-Jiu a fost luat la bătaie pe stradă de un altă bărbat, de 37 de ani, ajungând, ulterior, la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu pentru îngrijiri medicale, după ce a fost transportat cu o ambulanță de la unitatea medicală din Bumbești-Jiu.

„La data de 6 iulie 2026, polițiștii gorjeni au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, un bărbat, de 37 de ani, din Bumbești-Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiției. În fapt, la data de 4 iulie a.c., în timp ce se afla în apropierea unui local public din Bumbești-Jiu, bărbatul de 37 de ani ar fi agresat fizic un alt bărbat, de 63 de ani, din aceeași localitate, lovindu-l cu pumnii în zona feței, pe motiv că acesta din urmă ar fi avut o calitate procesuală într-o cauză penală împotriva sa. Bărbatul de 63 de ani s-a deplasat la Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu, prezentând la nivelul feței mai multe echimoze, iar ulterior a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Târgu Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiției. La data de 7 iulie a.c., bărbatul de 37 de ani va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale” a comunicat IPJ Gorj.

Articole similare:

Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, marți, că „în lunile iulie și august, cel mai important proiect...

[post-views]

Interimatul guvernului vine la pachet cu blocaje. ”Miniștrii au atribuții restrânse, iar funcționarii publici, în astfel de...

[post-views]

Complexul Energetic Oltenia a acționat în instanță Ministerul Energiei pentru recuperarea unei sume de aproape 900 de...

[post-views]

Invitat de Ioan Sîrbu să revină în PNL Gorj, fostul deputat Gheorghe Pecingină spune că-i va fi...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: