07:00 Șefii ADR Sud-Vest Oltenia, vizită la noul hotel de 4 stele, care se construiește la Plopșoru

[post-views]

Investiții în turismul gorjean. Un proiect de peste 8 milioane de euro avansează, anunță Agenția de Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia.

Directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, directorul general adjunct, Marius Vărgatu, directorul Organismului Intermediar pentru PDDTJ, Raluca Măjină, și echipa de monitorizare s-au aflat, vineri, pe șantierul proiectului implementat de firma Marigab Com, în comuna Plopșoru, alături de reprezentanții companiei.

”La Broșteni, în comuna gorjeană Plopșoru, lucrările la noul hotel de patru stele construit prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă au ajuns într-un stadiu avansat. Investiția va include un centru SPA, piscine interioare și exterioare, sală de fitness, restaurant, locuri de joacă pentru copii, spații pentru conferințe și zone de recreere. Cu o valoare totală de aproximativ 8,2 milioane de euro, din care aproape 5 milioane de euro reprezintă finanțarea nerambursabilă, investiția este deja conturată. În această etapă, echipele din șantier lucrează la finisaje și instalații” anunță agenția.

Proiectul va crea peste 40 de locuri de muncă, iar beneficiarul colaborează deja cu AJOFM Gorj pentru recrutarea viitorilor angajați. Odată finalizat, noul complex va completa oferta turistică a județului Gorj și va aduce servicii moderne de cazare, relaxare și agrement într-o zonă cu un potențial turistic tot mai apreciat.

Articole similare:

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a reiterat că PNL nu va mai face un guvern alături de PSD,...

[post-views]

Percheziții, joi, la Târgu Jiu și Runcu, într-un dosar de camătă, șantaj, înșelăciune și proxenetism. Un bărbat,...

[post-views]

Diana Supermarket continuă dezvoltarea rețelei. A inaugurat, vineri, un nou magazin în municipiul Târgu Jiu. Situată pe...

[post-views]

Investitorii chinezi sunt așteptați la noi discuții, la Rovinari, pe tema deschiderii unui fabrici. Potrivit primarului Robert...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: