08:23 Sanitas, apel disperat către minister să deblocheze angajările

[post-views]

Federația Sanitas cere ministrului interimar al Sănătății să deblocheze de urgență angajările din sistemul sanitar, avertizând că spitalele se confruntă cu un deficit major de personal. Sindicaliștii susțin că este nevoie de peste 20.000 de profesioniști pentru ca unitățile medicale să poată funcționa chiar și în regim de avarie și acuză că mii de posturi rămân blocate, în ciuda nevoilor urgente din teren.

Federația Sanitas arată că mii de medici, asistenți medicali, infirmiere, îngrijitori, brancardieri, registratori medicali și alt personal esențial așteaptă să intre în spitale, în timp ce angajările rămân în continuare blocate. Sindicaliștii acuză o „situație dramatică” și spun că acești oameni sunt ținuți la poartă, deși un memorandum adoptat de guvern poate permite deblocarea angajărilor, arată Mediafax.

Într-un mesaj postat pe rețelele sociale Sanitas transmite că „sistemul sanitar se sufocă”.

”De la vârful puterii ni se spune că statul funcționează. Realitatea din spitale și din sistemul de asistență socială spune altceva. România nu are încă un guvern cu puteri depline, iar această incertitudine politică se răsfrânge direct asupra angajaților din sănătate și asistență socială- sectoare care funcționează de luni de zile cu un deficit acut de personal, în timp ce mii de posturi rămân blocate. În aceste condiții, Ministerul Sănătății nu a inițiat încă memorandumul necesar pentru deblocarea posturilor vacante — deși solicitarea este pe masă de multă vreme. În schimb, în plin val de caniculă, ministerul cere mai multe echipaje de intervenție”, arată sindicaliștii

Aceștia spun că nu mai are cine să lucreze în spitale.

„Nu poți cere eforturi suplimentare unui sistem pe care îl ții deliberat subdimensionat. Statul „funcționează” doar pe hârtie — pe teren, oamenii din sănătate și asistență socială duc greul, fără sprijinul instituțional pe care îl cer de luni de zile. SANITAS cere, încă o dată, deblocarea imediată a posturilor vacante. Nu mai e doar o revendicare sindicală- e o condiție pentru ca sistemul să poată face față, inclusiv în situații de urgență precum valul de caniculă”, transmit sindicaliștii.

Articole similare:

Compania americană Apptronik, susţinută de Google, a inaugurat, marţi, un nou centru de antrenare pentru roboţi umanoizi...

[post-views]

Edward Sanda readuce reggaeton-ul în pop-ul românesc odată cu noua piesă „Una Ca Ea”. Melodia îi este...

[post-views]

INNA este sufletul unei petreceri latino în videoclipul piesei „Morenito”. INNA întâmpină vara cu „Morenito”, o melodie...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: