10:54 Cod galben de instabilitate atmosferică

10:54
[post-views]

Meteorologii au emis, miercuri, o atenționare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din 23 de județe. situate în Moldova, Dobrogea, Muntenia,Transilvania și Oltenia.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), pe parcursul zilei de miercuri, între orele 12:00 – 21:00, în nordul Olteniei și al Dobrogei, în nordul și nord-estul Munteniei, în sudul Moldovei și în cea mai mare parte a zonei de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50 – 70 km/h) și, pe arii restrânse, vijelii și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1 – 4 cm).

De asemenea, în intervale scurte de timp (între o oră și trei ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 15 – 25 litri/mp și pe arii restrânse vor depăși 40 – 50 litri/mp.

Județele afectate de atenționarea Cod galben sunt: Tulcea, Brăila, Galați, Ialomița, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț și Bacău.

ANM precizează că manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala izolat și în restul teritoriului.

Articole similare:

Alianța pentru Unirea Românilor a adoptat în unanimitate, în cadrul Consiliului Național de Conducere (CNC), rezoluția...

[post-views]

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a anunțat că instituția pe care o conduce va lansa o...

[post-views]

Un motociclist a fost grav rănit, duminică, în urma unui accident produs în comuna Bengești Ciocadia. „Am...

[post-views]

Tentativă de suicid, duminică, pe strada Barajelor din municipiul Târgu Jiu. O femeie a amenințat că se...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: