18:52 Schimbări la examenul de bacalaureat, din 2030. Ministrul a semnat ordinul

[post-views]

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat, marți, că a semnat Ordinul de Ministru privind aprobarea probelor și disciplinelor examenului național de bacalaureat 2030, destinat elevilor care vor începe clasa a IX-a în anul 2026.

„Ordinul de Ministru privind aprobarea probelor și a disciplinelor examenului național de bacalaureat 2030, pentru elevii care încep în anul 2026 clasa a IX-a, a fost trimis pentru publicare în Monitorul Oficial”, a transmis Mihai Dimian într-o postare pe Facebook.

Potrivit ministrului, ordinul stabilește structura examenului pentru prima generație de elevi care va studia după noile planuri-cadru și programe școlare introduse începând cu anul școlar 2026-2027, în conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Principalele noutăți

Printre principalele noutăți se numără evaluarea competențelor la două limbi moderne, introducerea unor probe scrise diferențiate în funcție de profil și specializare, precum și apariția unei noi probe de evaluare a competențelor de bază, denumită proba F.

Anexa ordinului detaliază probele și disciplinele asociate examenului de bacalaureat pentru toate filierele, profilurile, specializările și calificările profesionale din învățământul liceal.

Ministrul interimar al Educației a precizat că proba de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi moderne, proba de evaluare a competențelor digitale și proba F sunt prevăzute să se desfășoare în timpul anului școlar, conform Legii nr. 198/2023. 

„Având în vedere reglementările legale, precizez că orice modificare a probelor/disciplinalor examenului național de bacalaureat 2030 implică modificarea, în prealabil, a Legii învățământului preuniversitar nr. 198, aprobată de Parlamentul României în anul 2023”, a mai transmis Mihai Dimian.

Articole similare:

Șoferii, care circulă pe Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12), trebuie să își schimbe traseul în următoarele...

[post-views]

Aparegio Gorj a anunţat întreruperea furnizării apei potabile, marți, în comuna Drăguțești, în urma unei avarii. Se...

[post-views]

Profesorii protestează, miercuri, la București împotriva proiectului noii legi a salarizării. Se anunță una dintre cele mai...

[post-views]

Partidul Social Democrat pune trei condiții pentru a vota noul guvern. “Sunt trei lucruri majore: fără taxe...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: