18:51 Polițist lovit într-un club din Târgu Jiu

18:51
[post-views]

Un polițist de 35 de ani, aflat în timpul liber, a fost lovit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un club din Târgu Jiu în timp ce încerca să aplaneze un conflict.

”La data de 13 iunie 2026, în jurul orei 03:54, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui conflict între mai multe persoane, într-un club din municipiu. Din primele cercetări, polițiștii de ordine publică, ajunși la sesizare, au stabilit că, în timp ce se afla în timpul liber, într-un club din municipiul Târgu Jiu, un agent de poliție, în vârstă de 35 de ani, din municipiu, și-a declinat verbal calitatea și a intervenit pentru a aplana un conflict izbucnit între doi bărbați. Ulterior, în momentul în care persoanele implicate erau evacuate de personalul de securitate al localului, polițistul ar fi fost lovit cu piciorul în zona umărului de un tânăr de 22 de ani, din orașul Rovinari” transmite IPJ Gorj.

Polițistul nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale.

Persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției, pentru continuarea verificărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale.

Articole similare:

O nouă alertă cu bombă a fost anunţată, joi, la sediul Autorităţii Navale Române (ANR) din Portul...

[post-views]

Junii Sibiului marchează o premieră în istoria ansamblului prin participarea la UNTOLD, unul dintre cele mai importante...

[post-views]

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia a prelungit, până pe 28 septembrie, termenul de depunere a...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: