Angajații, voluntarii și colaboratorii Crucii Roșii Române donează sânge joi, în cadrul campaniei ”Faci bine, te simți bine. DONEAZÃ! Sânge pentru viață”. Organizația îi invită pe toți cei care pot dona să le urmeze exemplul.
Crucea Roșie Română și Institutul Național de Transfuzie Sanguină derulează o campanie națională de informare și conștientizare dedicată promovării donării voluntare și regulate de sânge.
Campania a pornit de la o realitate esențială: nevoia de sânge este permanentă, iar fiecare donare poate salva până la trei vieți. Sângele și componentele sanguine sunt indispensabile în tratarea pacienților cu afecțiuni grave, a victimelor accidentelor, a persoanelor care necesită intervenții chirurgicale complexe sau tratamente oncologice, a transmis Crucea Roșie Română.
În anul 2025, în România, s-au înregistrat aproximativ 352.000 de donatori unici de sânge, reprezentând 3,3% din populația rezidentă eligibilă pentru donare. Acest procent situează România în intervalul mediu european, unde între 3% și 5% din populație donează sânge anual și peste media globală, estimată la aproximativ 1-2% din populație.