Revista presei locale

[post-views]

Impact în Gorj: Proteste în lanț. Cetățenii prinși la mijloc. Nemulțumirile din sectorul bugetar se amplifică de la o zi la alta, iar în Gorj protestele continuă. Angajații Administrației Județene a Finanțelor Publice continuă acțiunile de protest, în timp ce membrii Sanitas s-au alăturat și ei manifestațiilor organizate la nivel național. Salariații din cadrul ANAF susțin că măsurile anunțate de guvern și modificările preconizate în sistemul de salarizare ar putea avea un impact direct asupra veniturilor lor. Aceștia cer menținerea drepturilor salariale și un dialog real cu factorii de decizie înainte de adoptarea unor măsuri care îi vizează. În același timp, și sindicaliștii din sănătate și asistență socială, afiliați Sanitas, își exprimă nemulțumirea față de schimbările propuse în ceea ce privește salarizarea personalului din sistem. La Gorj, protestele s-au desfășurat în fața instituțiilor, fără incidente, însă mesajul transmis de participanți a fost unul ferm: păstrarea veniturilor și respectarea angajamentelor asumate față de salariații din sectorul public.

Gorjonline: CEO și Alro SA renunță complet la centrala pe gaz de la Ișalnița. Acționarii de la CCGT Power Ișalnița s-au răzgândit și nu mai construiesc centrala pe gaz de 850 MW. Decizia vine după ce licitația a fost anulată pentru că nicio firmă nu a depus ofertă pentru construirea grupului energetic pe gaz. În locul acestuia, acționarii , adică CE Oltenia și ALRO SA, au votat de principiu să pună baterii gigantice pentru stocarea curentului electric, un proiect de 950 MW. În tot acest timp în care proiectul pe gaz a stat doar pe hârtie, firma a cheltuit sume considerabile pe salariile conducerii, care au depășit anul trecut 110.000 de lei în fiecare lună. Director general al CCGT Power Ișalnița SA este Olga Costescu, fost contabil șef al Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova, iar postul de director financiar este ocupat de Adela Brînzan, șef Departament în cadrul CEO. Din Consiliul de Administrație al firmei fac parte Toma Sergiu (președinte), director adjunct Direcția Ofertare Vânzare a CEO, structură desființată între timp, Ovidiu Bălu, director al diviziei Alro Aluminiu și Mihaela Popovici, director de Marketing în cadrul Future Romania, o așa zisă academie independentă de leadership public din România, unde este colegă cu Adrian Vintilă, noul supraveghetor al CEO.

Pandurul: Peste o sută de motreni rămân șomeri. Peste o sută de salariați ai Uzinei de Agent Termic din Motru vor fi concediați la finalul acestei luni. E vorba de 111 oameni care vor deveni șomeri până la data de 30 iunie, într-un context și-așa foarte complicat și cu puține alternative pe piața muncii din județ.  Se cunoaște că UATAA Motru a fost oprită din luna februarie. De altfel, e mai bine de o lună de când a intrat în procedura de faliment. Directorul AJOFM Gorj, Romeo Chiriac, a declarat că angajații afectați de restructurare au beneficiat deja de servicii de preconcediere, menite să îi sprijine în procesul de reintegrare pe piața muncii.

Gorjeanul: „Fabrica” de euro falși care a păcălit vânzători din Gorj, închisă de prescripție. Unul dintre cele mai spectaculoase dosare de falsificare de valută din ultimii ani, în care bancnote false de 50 și 100 de euro au fost plasate inclusiv în județul Gorj, s-a încheiat fără condamnări. Instanța a dispus încetarea procesului penal față de membrii grupării infracționale care au pus în circulație sute de bancnote contrafăcute, după ce a constatat intervenirea prescripției răspunderii penale. Gruparea, formată din 5 persoane din zona Văii Jiului, a acționat în perioada aprilie-iunie 2019 și a reușit să inducă în eroare numeroși proprietari de cai din mai multe județe ale țării, inclusiv din Gorj, folosind bancnote false produse într-un adevărat atelier clandestin. Potrivit anchetatorilor, „fabrica” de bani falși funcționa cu mijloace surprinzător de simple: o imprimantă multifuncțională, câteva topuri de hârtie și cartușe cu cerneală caligrafică. Cu ajutorul acestora erau reproduse bancnote de 50 și 100 de euro, care ulterior erau folosite pentru cumpărarea de bunuri, în special cabaline. Membrii grupării urmăreau anunțurile publicate pe platforme precum OLX și Publi24, contactau vânzătorii și se deplasau la întâlniri pentru a achiziționa cai folosind valuta contrafăcută. După finalizarea tranzacțiilor, suspecții dispăreau rapid, iar victimele descopereau ulterior că bancnotele primite nu aveau nicio valoare.

Sabotorii: Un nou elev din Târgu Jiu, admis la Academia Română. Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu marchează un nou succes de răsunet prin performanța remarcabilă a elevului Eric Maioga. Reprezentanții instituției de învățământ au anunțat cu mândrie că tânărul a fost admis ca bursier al Academiei Române, călcând astfel pe urmele unui alt elev de excepție al liceului, Mario Scurtu. Eric a fost selectat în cadrul programului național „Academia Română în dialog cu tinerii”, un proiect de elită care are ca scop principal identificarea și susținerea directă a elevilor talentați, care demonstrează un potențial cognitiv deosebit și rezultate academice de top. Profesorii și conducerea colegiului din Târgu Jiu l-au felicitat public pe Eric pentru această reușită extraordinară, care confirmă încă o dată valoarea tinerilor din județul Gorj și nivelul ridicat de pregătire oferit de unitatea de învățământ.

Articole similare:

Cântăreaţa columbiană Shakira va interpreta piesa oficială a Cupei Mondiale, „Dai Dai”, la ceremonia de deschidere din...

[post-views]

Preşedintele american Donald Trump a anunţat, joi, că vrea să construiască o promenadă care să-i poarte numele...

[post-views]

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este aşteptată să ia o decizie, vineri, în dosarul privind...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: