17:14 Proiectele pe PNRR. Ministerul Dezvoltării prelungeşte cu o zi termenul de raportare

[post-views]

Ministerul Dezvoltării anunţă, marţi, că a prelungit cu o zi termenul până la care autorităţile locale şi centrale trebuie să raporteze stadiul proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Termenul iniţial, stabilit în urma videoconferinţei cu prefecţii, era 26 mai, ora 15:00.

Ministerul Dezvoltării anunţă prelungirea termenului de raportare, pe platforma ministerului, privind stadiul de implementare a proiectelor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), aflate în coordonarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, până miercuri, 27 mai, ora 12:00.

Potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, autorităţile locale şi centrale, toţi beneficiarii proiectelor, sunt rugaţi „să încarce cu celeritate şi corect” datele cerute.

„Rog toţi beneficiarii acestor proiecte importante pentru dezvoltarea României să acceseze pagina Ministerului Dezvoltării şi să parcurgă paşii necesari”, a subliniat Cseke Attila.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, a fost luată decizia prelungirii acestuia pentru a permite colectarea datelor necesare şi pentru a elimina riscul pierderii fondurilor europene disponibile pentru România.

Măsura vizează peste 5.000 de proiecte aflate în derulare, finanţate prin Ministerul Dezvoltării, peste 2.500 prin Ministerul Educaţiei şi peste 1.500 prin Ministerul Mediului.

Articole similare:

Senatul a decis, marți, numirea lui Bogdan Alexandru Sticlosu în funcția de președinte al Agenției Naționale de...

[post-views]

Avionul Ministerului Apărării cu care s-au deplasat, vinerea trecută, în Lituania ministrul Radu Miruță și mai mulți...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: