Pompierii din Târgu Jiu au salvat, duminică, un bărbat, de 73 de ani, care a căzut în râul Jiu, în zona Parcului Central.
”Am fost informați despre incident prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje specializate din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu precum și din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță” a informat ISU Gorj.
Din fericire, bărbatul a fost scos conștient, cooperant, fiind transportat la UPU Târgu-Jiu.