”Un film de groază” este atmosfera din cadrul Prefecturii Gorj, potrivit noului reprezentant al guvernului în teritoriu, Corneliu Răducan Morega. Și asta pentru că imobilul este părăsit, în proporție de 80%, majoritatea instituțiilor relocându-și activitatea în urma cutremurelor, care l-au afectat serios, dar și ca urmare a concedierilor făcute după decizia guvernului.
„Este o atmosferă foarte neplăcută în cazul Prefecturii Gorj. Este o atmosferă de tensiune și de încordare. La asta se adaugă și faptul că clădirea care își desfășoară activitatea este părăsită în proporție de 80%. Parcă suntem într-un film de groază! Bate vântul pe holurile Prefecturii Gorj. A mai rămas o problemă în prefecturi, pe care încerc să o rezolv, în următoarele zile. Este un departament în cadrul prefecturii în care trebuie făcute reduceri. Sunt două soluții: ori vor pleca acasă, ori își vor găsi de lucru în altă instituție. Aș fi de acord cu organizarea unui concurs, dacă va fi organizat la București. Atât timp cât tu, din cadrul Prefecturii, trebuie să-ți analizezi colegii sau foștii colegi nu este în regulă, pentru că există tot felul de antipatii sau simpatii între ei. Dacă acest concurs va fi organizat la Târgu Jiu, ar putea avea loc discuții, iar eu doresc să le evit. Dacă se va organiza un concurs o să încerc să fie organizat la București“ a declarat Răducan Morega în presa locală