Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a dat asigurări, joi, că focarul de hantavirus de pe nava de croazieră olandeză nu poate fi începutul unei pandemii, deoarece virusul se transmite prin „contact apropiat și intim”. Zeci de persoane, care au debarcat de pe nava MV Hondius, sunt căutate în continuare.
OMS a anunțat că, per total, 5 dintre cele 8 cazuri suspecte de hantavirus au fost confirmate. Trei persoane au murit, inclusiv o femeie olandeză în vârstă de 69 de ani, care era infectată cu virusul. Soțul ei, tot olandez, și o femeie din Germania au murit de asemenea, iar cazurile lor sunt investigate.
Hantavirusul se transmite de obicei de la rozătoare, însă, în cel mai recent focar, transmiterea între oameni a fost documentată pentru prima dată, a precizat OMS.
Croaziera de lux, operată de compania Oceanwide Expeditions, a început pe 1 aprilie în Ushuaia, Argentina, și urmează să ajungă pe 10 mai în Insulele Canare, Spania. La bordul navei s-au aflat inițial aproximativ 150 de pasageri și membri ai echipajului din 28 de țări, însă zeci de persoane au debarcat pe insula Sfânta Elena, pe 24 aprilie.
În conferință de presă, directorul general al OMS, Tedros Ghebreyesus, a declarat că organizația sa „evaluează riscul pentru sănătatea publică drept scăzut”. El a spus că primele două persoane cu virus confirmat „călătoriseră prin Argentina, Chile și Uruguay într-o excursie de observare a păsărilor, care a inclus vizite în zone unde era prezentă specia de șobolan cunoscută ca purtătoare a virusului”.
Dr. Tedros a afirmat că OMS este la curent cu relatările privind alte persoane cu simptome, care ar fi putut intra în contact cu pasagerii, adăugând că oficialii sunt în contact cu autoritățile relevante. Având în vedere perioada de incubație a bolii – care poate ajunge până la 6 săptămâni – este posibil să fie raportate și alte cazuri, a spus el.