Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, anticipează un vot „copleșitor” la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, susținând că presiunile PNL asupra semnatarilor au avut efecte limitate și că electoratul PSD cere înlăturarea premierului, în timp ce social-democrații mizează pe refacerea alianței de guvernare în alte condiții.
“Un vot copleșitor. Eu zic că au reușit prea puțin. Au mai luat ceva, dar nu suficient”, a precizat Olguța Vasilescu, la Antena 3 CNN, despre încercarea PNL de a determina semnatari ai moțiunii de cenzură să se răzgândească.
Pe de altă parte, Olguța Vasilescu a precizat că speră ca alianța cu PNL să se refacă, după ce Ilie Bolojan va fi înlăturat: “Noi sperăm ca această alianță să se refacă, dar cu o persoană capabilă și care înțelege lucrurile. Pierdem finanțările din PNRR din prostia unui singur om. Nu poți să spui că nu a știut, pentru că a știut. Noi am spus lucrurile astea, dar nu au contat”.
Olguța Vasilescu a mai spus că electoratul PSD cere partidului să „scape de Ilie Bolojan”: “Eu chiar bat cartierele, merg pe jos, vorbesc cu oamenii. Și, astăzi, vreo trei ore, m-am plimbat pe jos prin Craiova și zilele trecute. Este covârșitor procentul celor care spun: ”Scăpați de Bolojan!”. Ieșiți din bula de pe Facebook, în care vă dați like-uri unii altora și intrați pe paginile noastre, pentru că se intră ca la armată să se înjure ceilalți lideri politici care îndrăznesc să spună ceva de Ilie Bolojan”.
În ceea ce privește acuzațiile privind creșterea deficitului bugetar, în timpul Guvernului Ciolacu, Olguța Vasilescu a dat vina pe guvernarea PNL-USR din 2019: “Noi l-am lăsat, în 2019, când am ieșit de la guvernare la 3,5% și, anul următor, când erați dumneavoastră la guvernare, cu USR, l-ați dus în 9%. Ce s-a întâmplat în vremea premierului Ciolacu au fost făcute cele mai mari investiții și cea mai mare creștere de pensii din istorie. De fapt, deficitul de la finalul anului 2025 s-a închis așa pentru că s-au amânat plățile, s-au rostogolit pentru anul următor. PSD a fost la guvernare, dar nu mai putea să stea în condițiile astea, pentru că, de luni de zile, din septembrie, explicăm că ceea ce se întâmplă este greșit”.
Olguța Vasilescu a mai spus că, dacă ar avea loc alegeri anticipate, PSD ar obține cel puțin același scor ca la parlamentare: “E un singur om obtuz, care nu a vrut să înțeleagă. Despre PSD i-ați cântat prohodul până acum de nu știu câte ori și de fiecare dată luați bătaie de la PSD, de fiecare dată câștigă alegerile PSD. Dacă, mâine, sunt anticipate, PSD are cel puțin scorul pe care l-a avut la alegerile parlamentare de data trecută”.