Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, luni seară, de un localnic de 29 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 14:00, tatăl său, Dorel Motoi, de 65 de ani, din Târgu Jiu, a plecat la cumpărături, de la locuința de domiciliu, și nu a mai revenit.
Persoana în cauză nu este cunoscută cu plecări anterioare de la domiciliu. Semnalmente: înălţime 1,75 m, greutate aproximativ 70 kg, constituție astenică, ten deschis, față rotundă, păr grizonat tuns scurt, ochi albaștri.
La momentul plecării purta geacă de fâș de culoare bleumarin, pantaloni albaștri tip blue jeans, era încălțat cu pantofi de culoare neagră, iar pe cap purta o șapcă neagră. Nu are tatuaje, iar, ca trăsătură particulară, ține capul orientat spre partea stângă.
”Încă de la sesizare și până în prezent, polițiștii au efectuat verificări specifice, în vederea identificării persoanei. Facem apel la populație, care poate să sprijine activitățile de căutare prin informații privind persoana dată dispărută. Persoanele care pot oferi detalii menite să ajute la identificarea persoanei căutate sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție” transmite IPJ Gorj.