Europarlamentarul Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, a declarat că „în România, o să ajungem într-un an, doi, să avem o producţie de energie mai mare decât consumul. S-au pus deja nişte baze”. Acesta a mai transmis că România nu are o problemă cu sistemul energetic naţional, ”nu are o problemă de black-out”.
”Eu vă spun că, în România, o să ajungem într-un an, doi, să avem o producţie de energie mai mare decât consumul. S-au pus nişte baze, s-au pus 2000 MW, anul trecut, în funcţiune. Centrala de la Iernut se va pune în funcţiune. Vine din urmă şi stocajul. Trebuie aduse investiţii care să-şi consume această energie. România nu are o problemă cu sistemul energetic naţional, nu are o problemă de black-out” a afirmat Virgil Popescu la Antena 3 CNN.
Acesta a mai spus şi că le-a transmis austriecilor că au o problemă de interconectivitate a reţelelor electrice.
„N-aş vorbi de o criză a energiei în sensul vechii crize, din 2021, ci mai degrabă o văd ca o criză indusă de războiul din Golf. Obstrucţionează aprovizionarea cu petrol şi combustibil şi a Europei. Din punct de vedere al energiei electrice, avem problemele noastre, ale Europei. Avem un cost al energiei de vreo 3 ori mai mare decât al SUA. Avem şi un cost mai mare al gazului decât SUA. Lipsa unei pieţe energetice funcţionale în UE ne face problema, în special în zona Europei de Sud Est. Din 2022, Ucraina s-a transformat din exportator net de energie în importator net. Producţia din zona noastră n-a crescut. Energie din zona Europei de Vest nu poate veni, pentru că interconectarea este slabă. Austriecii îmi spun că e o problemă de reţea la ei, dar eu le zic: nu, aveţi o problemă clar de interconectivitate. Preferaţi ca energia ieftină să se oprească la voi. O să vedeţi reversul medaliei, când România va avea mai multă producţie şi n-o să mai vină la voi”, a mai spus Virgil Popescu.