Revista presei locale

[post-views]

Gorjeanul: Destinul face glume scumpe: de la datornic, la stăpân peste energie. În România, realitatea bate de multe ori satira. Ilie Bolojan preia conducerea Ministerului Energiei și promite românilor curent mai ieftin, ordine în sistem și eficiență. Sună bine. Aproape convingător. Numai că, pentru mulți oameni din Gorj, această numire are gustul amar al unei ironii naționale. Pentru că, în perioada în care era primar al Oradea, compania locală de furnizare a energiei termice aflată în subordinea Consiliului Local a intrat în insolvență, lăsând în urmă datorii uriașe către Complexul Energetic Oltenia. Vorbim despre peste 20 de milioane de euro – bani pe care Gorjul, minerii, energeticienii și statul român nu îi vor mai vedea niciodată. Și acum vine partea spectaculoasă: omul din administrația căruia s-a consumat acest episod ajunge să conducă energia României.

Gorjonline: Surse: Presiuni pentru ca SMEO să nu fie primit în FNME. Vestea că liderii Sindicatul Mine Energie Oltenia au stabilit, în forurile de conducere, să se afilieze Federației Naționale Mine Energie nu le-a picat tocmai bine unor lideri de sindicat influenți, dar nici unor persoane din Complexul Energetic Oltenia. Surse din cadrul companiei energetice au relatat că, joi, mai mulți lideri din FNME au fost agasați cu mesaje și telefoane pentru ca, luni, să nu aprobe afilierea SMEO la FNME. „Au început cu telefoane de la prima oră și încearcă să blocheze afilierea SMEO la Federația Națională Mine Energie. Au fost sunate mai multe persoane, dar s-au lovit de un refuz categoric. E clar că această afiliere deranjează, pentru că va exista o singură federație reprezentativă la negocieri. Se încearcă tot felul de jocuri, dar nu vor avea succes. Cei care au rămas pe banca de rezerve trebuie să își accepte statutul, pentru că nu s-au implicat la ultimele proteste” a declarat o sursă din companie.

Sabotorii: Miruță n-a luat Energia. Îl așteptăm cu drumul expres! Premierul Ilie Bolojan a anunțat cine va prelua ministerele părăsite de PSD. La Energie nu va fi Radu Miruță, cum s-a vehiculat, ci chiar Bolojan. „Propunerile făcute urmăresc ca cei care sunt propuși să aibă o experiență pentru a prelua imediat activitatea și, de asemenea, ca toate proiectele în curs să continue. Până luni am cerut noilor miniștri să ia legătură cu cei care au demisionat pentru a prelua toate problemele. Luni vom avea întâlnire de lucru pentru a vedea prioritățile”, a declarat Ilie Bolojan. Dacă Miruță lua Ministerul Energiei, minerii din CE Oltenia puteau spera la un partener de dialog. Așa, nu ne rămâne decât să avem așteptări legate de drumul expres Târgu Jiu – Craiova.

Pandurul: Şeful de la Centrul Brâncuşi îşi cumpără fluier: „Cine se aşază pe bancă e analfabet!” Directorul Centrului Brâncuşi anunţă că-şi cumpără fluier ca să protejeze sculpturile din Parcul Central de turiştii care nu citesc regulamentul când vin să viziteze operele lui Brâncuşi. Totul, după ce o femeie a fost surprinsă în timp ce s-a aşezat pe o bancă din piatră ce face parte din Ansamblul Monumental Calea Eroilor. Cornel Mihalache a declarat că va monta şi nişte panouri informative de dimensiuni mai mari prin care vizitatorii să fie anunţaţi încă de la intrarea în parc că nu au voie să atingă operele, cu atât mai puţin să se aşeze pe ele. “O să fac două afişe mari de metal, în stradă, pe cele două garduri de piatră. O să pun un afiş mare. Va scrie acolo: Vă rugăm să nu atingeţi operele! Amendă: 2500 de lei. Sunt opere de patrimoniu UNESCO”, a declarat Mihalache. Acesta a anunţat şi soluţia: îşi cumpără fluiere. Asta deşi operele sunt supravegheate non stop de poliţişti locali. „Două fluiere mi-am luat şi o să stau şi eu acolo cu ei. O să-l am la gât tot timpul. Când trec şi văd ceva, fluier”, a mai spus Cornel Mihalache.

Impact în Gorj: Doar 11 din cei 33 de tineri din Bumbești Jiu care au primit loturi gratuite pentru case au construit o fundație pe terenul primit de la primărie. Primăria Bumbești Jiu a oferit, anul trecut, 56 de loturi de teren gratuite tinerilor din oraș, pentru a-și construi locuințe noi. Asta, la Curtișoara, localitate componentă a orașului Bumbești Jiu. La aproape un an de când au intrat în posesia terenurilor, doar 12 dintre cei 33 de beneficiari au turnat pe acestea o fundație. Terenul a fost achiziționat de la fostul CAP, de către UAT, pentru 5,5 miliarde de lei vechi. Din păcate, terenurile mici ca suprafață, de 360-380 de mp, nu au fost atractive pentru tinerii din localitate doar 33 semnând contracte pentru câte un lot de teren. Beneficiarii sunt, de altfel, obligați ca în primul an să ridice pe teren măcar fundația viitoarei case. Termenul se finalizează în câteva luni, iar la Curtișoara exista doar 11 fundații din 33. Doar 5 dintre construcții au depășit acest stadiu de fundație, construcțiile fiind un pic mai avansate. În fața acestui eșec, autoritatea locală a propus scoaterea  la concesionare a loturilor rămase nedistribuite.

Articole similare:

Weekend cu emoții pentru tinerii luptători de la CSM Târgu Jiu, care se deplasează la Călărași pentru...

[post-views]

În acest weekend începe play-out-ul în Liga Națională de Baschet Masculin-BCR, iar CSM Târgu Jiu începe lupta...

[post-views]

Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu, capodopera lui Constantin Brâncuși, se află pe locul 1 la...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: