07:00 Descoperire macabră. Cadavru în putrefacție, într-o casă din Târgu Jiu

[post-views]

Cadavrul în putrefacție al unui bărbat, de 49 de ani, din comuna Mătăsari, a fost descoperit, marți, într-o casă din Târgu Jiu. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

”La data de 21 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi de reprezentantul unei societăți de paza de pază și securitate, despre faptul că, într-un imobil situat pe strada Gheorghe Doja, se află o persoană decedată. Polițiștii s-au deplasat la locul sesizării, fiind stabilită identitatea persoanei, ca fiind un bărbat de 49 de ani, din comuna Mătăsari, găsit decedat pe patul unei încăperi din locuință, cadavrul fiind în stare de putrefacție” a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Gorj.

Polițiștii au efectuat cercetarea locului faptei, iar cadavrul a fost transportat la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Articole similare:

Biroul Național al USR a adoptat duminică, în unanimitate, o rezoluție prin care ia act de desemnarea...

[post-views]

Noul premier desemnat Adrian Veștea este susținut și de primarul PNL al orașului Turceni, Constantin Popescu, care-i...

[post-views]

Viitoarea cea mai mare centrală electrică pe gaze din Europa, aflată într-un stadiu avansat al construcția de...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: