Revista presei locale

[post-views]

Pandurul: Primar: Nu facem nimic toată ziua! Venim la primărie să facem organigramă și reorganizarea. Activitatea este blocată în toate primăriile din județ în lipsa bugetului. Se apropie luna mai și primăriile din Gorj încă nu au aflat ce sume vor primi anul acesta. De exemplu, în comuna Urdari, primarul susține că nu se face nimic în primărie decât organigramă și reorganizare. „Nu facem nimic, ca toată țara! Investiții nu, proiecte nu. Nu putem face nimic oricât de mult ne-am dori. Este foarte greu cu banii, ca peste tot. Până acum, am încasat 700.000 de lei cu totul, adică taxe și impozite, taxă la gunoi și apă. Venim la primărie doar să lucrăm la noua organigramă și la reorganizarea primăriei”, a declarat Mihai Calotă.

Gorjeanul: Plăveți forțează noi concedieri masive la CEO! Alți 400 de angajați, trimiși acasă fără niciun leu drept compensație. Complexul Energetic Oltenia (CEO) traversează una dintre cele mai agresive perioade de restructurare din istoria recentă, sub spectrul unui plan de redresare financiară care lasă în urmă mii de șomeri. În timp ce primele valuri de disponibilizări au măturat deja personalul încadrat pe perioadă determinată, conducerea companiei pregătește o nouă lovitură, vizând de această dată aparatul administrativ. Așa zisul Plan de reorganizare, restructurare și redresare financiară, aprobat la cele mai înalte niveluri de decizie din companie, transformă CEO într-o structură tot mai fragilă, iar sub pretextul eficientizării, începe ofensiva împotriva personalului TESA. Rezultatul? 400 de angajați cu contracte pe perioadă nedeterminată, vizați de concedieri fără plăți compensatorii. Liderii de sindicat au fost deja informați cu privire la această intenție, urmând ca discuțiile să devină oficiale în perioada următoare.

Gorjonline: Competiția pentru cota de piață a Complexului Energetic Oltenia se intensifică. Noua centrală electrică de la Mintia va intra în faza de probe începând de luna viitoare, moment care ar putea influența direct distribuția cotei de piață din sectorul energetic, estimată la aproximativ 400–500 MW pentru Complexul Energetic Oltenia. Potrivit calendarului de implementare, centrala va fi racordată la Sistemul Energetic Național pe 15 mai, termen asumat de Transelectrica. În această etapă va fi energizată prima turbină, cu o capacitate de 575,4 MW, urmând ca ulterior să înceapă testele tehnice și probele de funcționare, care vor dura cel puțin o lună. Proiectul este dezvoltat de Mass Global Energy Rom, parte a Mass Group Holding, și presupune construirea unei centrale moderne pe gaze naturale cu o capacitate totală planificată de până la 1.700 MW, în funcție de etapele de finalizare.

Sabotorii: Eșec la simularea de Bac în Gorj: Peste 40% au picat. Simularea examenului de Bacalaureat a scos la iveală lacune majore în pregătirea elevilor din județul Gorj. Doar 57,53% dintre candidații prezenți au reușit să obțină medii de trecere, un semnal de alarmă în contextul în care un sfert din cei 2.896 de înscriși au ales să absenteze de la probe. Situația este critică la proba de Limba și literatura română, unde peste jumătate dintre elevi nu au obținut nota 6, nefiind înregistrată nicio notă de 10. La proba obligatorie a profilului, rezultatele au fost modeste, în timp ce la proba la alegere candidații s-au descurcat mai bine, 18 dintre aceștia obținând nota maximă. La nivelul mediilor generale, niciun elev nu a reușit media 10, iar 511 candidați au obținut sub 5.

Impact în Gorj: O specie de pește dispărută din Jiu în urmă cu o jumătate de secol s-a readaptat. Râul Jiu oferă, după zeci de ani, un motiv real de bucurie pescarilor și specialiștilor în protecția mediului. La 6 ani după ce a fost repopulat cu avatul – specie dispărută din zonă de peste 5 decenii – rezultatele sunt vizibile și încurajatoare: în apă trăiesc acum exemplare viguroase, unele depășind chiar două kilograme. Repopularea a avut loc în anul 2020, când „Roata Populărilor”, formată din ingineri ai Facultății de Acvacultură și Piscicultură din Timișoara, cu sprijinul AJVPS Gorj, a eliberat în Jiu mii de peștișori de avat. Scopul a fost reintroducerea unei specii afectate grav de poluarea istorică cu praf de cărbune. La șase ani distanță, avatul nu doar că a supraviețuit, ci s-a și adaptat excelent. ”Avem o populație auto-susținută, cu exemplare născute natural. În zona podurilor se văd avati de 0,5–1 kg, dar am observat și solitari de peste 2 kg. Putem spune că avatul s-a adaptat pe râul Jiu și avem din nou o specie dispărută de peste 50 de ani din zona noastră”, a transmis Claudiu Fiu, reprezentant al AJVPS Gorj.

Articole similare:

Fostul premier Marcel Ciolacu a folosit un moment viral din fotbal, care îl are ca protagonist pe...

[post-views]

Edilitara continuă lucrările de reabilitare a carosabilului pe strada 1 Decembrie 1918. Începând de astăzi, intervențiile se...

[post-views]

Toate deciziile Guvernului Bolojan au fost luate cu acordul PSD în Coaliție, scrie, într-o postare pe Facebook,...

[post-views]

Echipa de handbal masculin Juniori 3 a CSM Târgu Jiu s-a impus categoric, duminică, pe teren propriu,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: