Minivacanța de 1 Mai 2026. Weekend prelungit pentru români

[post-views]

Anul acesta, ziua de 1 Mai pică vineri, ceea ce înseamnă un weekend prelungit pentru angajați, în timp ce elevii vor avea liber doar o zi.

Minivacanța de 1 Mai 2026 oferă românilor un nou moment de relaxare, la scurt timp după zilele libere care au avut loc de Paște. Anul acesta, Ziua Muncii cade într-o zi de vineri, ceea ce înseamnă automat un weekend extins și o ocazie bună pentru o scurtă ieșire de primăvară.

În total, angajații din România au 17 zile libere legale în 2026, dintre care 12 pică în timpul săptămânii, ceea ce crează ocazia de mai multe perioade de pauză pe parcursul anului.

Data de 1 Mai este cunoscută drept Ziua Muncii și face parte din lista sărbătorilor legale. Aceasta simbolizează, la nivel internațional, lupta pentru drepturile salariaților și pentru condiții de muncă mai bune. Ziua este, de fapt, celebrată în numeroase țări europene. În România, Codul Muncii stabilește această zi ca nelucrătoare, cu excepția domeniilor unde activitatea nu poate fi oprită.

În 2026, 1 Mai cade într-o zi de vineri, astfel că angajații beneficiază de un weekend prelungit de 3 zile, care va include ziua liberă legală și zilele de sâmbătă și duminică.

Pentru elevi, 1 Mai se suprapune peste perioada de cursuri din ultimul modul, așa că nu aduce o vacanță propriu-zisă. Aceștia vor avea liber doar vineri, 1 mai, urmând să revină la școală luni, 4 mai.

Următoarea minivacanță din 2026

O altă perioadă liberă apare la începutul lunii iunie, când două sărbători importante coincid. Ziua Copilului, pe 1 iunie, se suprapune cu a doua zi de Rusalii, ceea ce înseamnă un nou weekend prelungit de trei zile, împreună cu zilele de sâmbătă și duminică.

În a doua parte a anului, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august, cade într-o zi de sâmbătă, ceea ce înseamnă că nu aduce o zi liberă suplimentară pentru majoritatea angajaților.

Zilele libere legale în 2026

  • 1 ianuarie, Anul Nou (joi)
  • 2 ianuarie, a doua zi de Anul Nou (vineri)
  • 6 ianuarie, Boboteaza (marți)
  • 7 ianuarie, Sfântul Ioan Botezătorul (miercuri)
  • 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române (sâmbătă)
  • 10 aprilie, Vinerea Mare (vineri)
  • 12 aprilie, Paștele ortodox (duminică)
  • 13 aprilie, a doua zi de Paște (luni)
  • 1 mai, Ziua Muncii (vineri)
  • 31 mai, Rusaliile (duminică)
  • 1 iunie, a doua zi de Rusalii și Ziua Copilului (luni)
  • 15 august, Adormirea Maicii Domnului (sâmbătă)
  • 30 noiembrie, Sfântul Andrei (luni)
  • 1 decembrie, Ziua Națională a României (marți)
  • 25 decembrie, prima zi de Crăciun (vineri)
  • 26 decembrie, a doua zi de Crăciun (sâmbătă)

Articole similare:

Alianța pentru Unirea Românilor organizează, duminică, evenimentul ”Ziua Porților Deschise”, dedicat atragerii de noi membri și consolidării...

[post-views]

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, sâmbătă, cu prilejul unei vizite efectuate la centrala electrică Mintia, că,...

[post-views]

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) avertizează fermierii și beneficiarii plăților gestionate de Agenția de Plăți și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: