Demisionează Bolojan? Iordache: Cu siguranță vor fi luate decizii la nivelul partidului

[post-views]

”Ilie Bolojan nu intenționează să dea bir cu fugiții, dar nu se agață de scaunul de premier” afirmă deputatul Ion Iordache, președintele Partidului Național Liberal Gorj, în condițiile în care social-democrații i-ar fi dat ultimatum șefului Executivului să-și dea demisia până pe 23 aprilie, altfel își vor retrage miniștrii.

După ziua de luni, 20 aprilie, cel mai probabil guvernarea nu va mai arăta la fel. Aproximativ 5.000 de membri ai PSD, printre care parlamentari, șefi ai filialelor din țară și aleși locali, vor vota, printr-un referendum, dacă partidul rămâne sau nu la guvernare.

După decizia de a-i retrage susținerea politică, PSD va aștepta demisia premierului Ilie Bolojan. Dacă acesta nu va pleca acasă până pe 23 aprilie, adică până la următoarea ședință de guvern, atunci miniștrii PSD vor face ei un pas în spate și vor demisiona.

Ion Iordache spune că, în funcție de cum vor evolua lucrurile la PSD, vor fi luate deciziile și la Partidul Național Liberal.

Liderul PNL Gorj crede că PSD nu vrea să deconteze electoral, în 2028, măsurile dure de austeritate luate de Guvernul Bolojan.

Ion Iordache afirmă că, la acest moment, este greu de spus ce va urma, ce coaliție va fi făcută, dacă social-democrații se retrag de la guvernare.  

Articole similare:

Proprietarii de apartamente, care și-au închis balcoanele fără autorizație de construire, nu trebuie să se teamă automat...

[post-views]

Deputatul USR Radu Miruță, fost ministru interimar al Transporturilor, afirmă că, în instituția pe care a condus-o...

[post-views]

Primăria Bâlteni are nevoie de 14 milioane de lei, fără TVA, pentru a racorda comuna la magistrala...

[post-views]

Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: