10:06 Vremea se schimbă radical. Ploi, ninsori și temperaturi sub normalul perioadei

[post-views]

Florinela Georgescu, directorul de prognoză al ANM, a declarat luni, la Digi24, că după o zi neobișnuit de caldă, cu temperaturi de până la 24–25 de grade în sud, vremea se va răci brusc, începând de marți. Potrivit meteorologului, urmează o săptămână „schimbătoare”, cu precipitații mixte, inclusiv lapoviță și ninsoare chiar și în zonele joase, pe fondul pătrunderii în țară a unei mase de aer polar.

Meteorologul a declarat că, astăzi, va fi „o vreme deosebit de caldă, cu temperaturi maxime de peste 20 de grade în mare parte a țării, ajungând până spre 24-25 de grade în regiunile sudice”.

„De mâine, însă, începe procesul de răcire, un proces care va face ca vremea întreaga săptămână să fie una schimbătoare și cu precipitații, din păcate, sub formă de lapoviță și ninsoare, nu doar în zona montană, astfel încât de mâine seară este posibil ca ploile slabe cantitativ să se transforme în lapoviță și ninsoare. Deja, în Moldova, și nu ar fi exclus ca pe arii foarte restrânse și în zone mai sudice ale țării, am putea vedea doi-trei fulgi sau măcar o precipitație mixtă, chiar și mâine noapte, și în zona Capitalei sau în apropiere de București. Nu este totuși un fenomen care să producă pagube deosebite, este doar un efect al răcirii accentuate a vremii, un proces care va dura pe parcursul săptămânii”, a afirmat Georgescu.

Meteorologul a precizat că este probabil ca ziua cea mai rece să fie cea de vineri, care „să fie caracterizată și de precipitații mixte pe arii mai extinse. Deocamdată, cel puțin prima parte a săptămânii, nu va fi cu precipitații importante cantitativ. Atât ploile, cât și posibilele lapovițe sau ninsori, în zonele joase vor fi în general cantități de până la 5l/m², însă în zonele montane mai înalte, ninsorile vor face ca stratul nou depus să fie de 10-15cm”.

Florinel Georgescu a mai declarat că, pe tot parcursul săptămânii, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, la munte vitezele urmând să depășească 100km/h în zona cea mai înaltă, unde va fi viscol.

Articole similare:

Ministrul Radu Miruță, președintele USR Gorj, le transmite social-democraților că vor avea aceeași viață grea cu partidul...

[post-views]

Premierul desemnat Adrian Veştea a declarat, luni, că vor fi miniştri PNL în guvern, dar este important...

[post-views]

“Mă surprinde că se continuă în România cu mecanisme sovietice de menținere a puterii”, afirmă Eduard Lădaru,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: