O femeie, în vârstă de 31 de ani, angajată a Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu a fost găsită spânzurată, în apartamentul său situat pe strada Bicaz.
Andreea Georgiana Sîrbu avea o fetiță de 7 ani și câștigase, recent, custodia minorei, fiind divorțată de soț. Cei apropiați tinerei ar fi declarat că, în ultimul timp, aceasta era foarte speriată la ideea că ar putea pierde custodia fetiței, tatăl minorei deschizând la rândul său un nou proces, în acest sens.
”La data de 6 aprilie 2026, în jurul orei 11:40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, de un bărbat, cu privire la faptul că a găsit-o pe fiica sa decedată la adresa de domiciliu. Patrula de siguranță publică s-a deplasat la fața locului, împreună cu un echipaj de ambulanță, cei din urmă efectuând manevre de resuscitare, însă, din păcate, a fost declarat decesul femeii de 31 de ani. În urma examinării vizuale a cadavrului nu s-au constatat leziuni vizibile la nivelul capului, trunchiului și membrelor. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă” a anunțat IPJ Gorj.