Mihai Weber: România are nevoie de predictibilitate, nu de experimente

[post-views]

România are nevoie de predictibilitate, nu de experimente. Aceasta a fost concluzia întâlnirii de vineri de la Slatina, a organizațiilor PSD din Oltenia, transmite deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

”Seria acestor consultări regionale cu membrii PSD se va încheia cu votul din 20 aprilie, atunci când se va alege scenariul agreat de toți membrii, privind viitorul PSD în cadrul coaliției de guvernare! În acest moment, România a derapat de la drumul normalității și se află în fața unei recesiuni din care nu se știe cum vom ieși. De fiecare dată, PSD a fost singurul partid care și-a asumat responsabilitatea și a reușit să redreseze economia țării și să readucă bunăstarea oamenilor” afirmă Weber.

Organizația PSD Olt a găzduit, vineri, prima întâlnire regională de lucru a social-democraților, care deschide seria consultărilor pe care conducerea partidului le va avea, în perioada următoare, în toate regiunile țării.

Președintele PSD Sorin Grindeanu a transmis un mesaj ferm după întâlnirea cu filialele partidului din Regiunea Sud-Vest, afirmând că social-democrații nu pot susține „o falsă stabilitate”, care nu aduce prosperitate românilor.

„Nu putem fi prizonierii unei guvernări care ia pâinea de pe masa românilor! Aceasta este concluzia primei întâlniri regionale cu filialele PSD din Regiunea Sud-Vest, unde toți colegii mei au fost de acord că nu putem sta la nesfârșit de dragul unei false stabilități care nu aduce prosperitate. Nu vom fi complici la o guvernare care ia decizii unilaterale și ignoră soarta românilor!”, a scris Grindeanu, pe Facebook.

Articole similare:

Un polițist de 35 de ani, aflat în timpul liber, a fost lovit, în noaptea de sâmbătă...

[post-views]

În această săptămână, parlamentarii AUR Gorj au reluat deplasările în teritoriu, în cadrul campaniei naționale ”AUR te...

[post-views]

Premierul desemnat Eugen Tomac promite, în proiectul programului de guvernare o reformă administrativ-teritorială amplă, măsuri de predictibilitate...

[post-views]

Polițiștii din Novaci, aflați, vineri, în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 67, în localitatea Bengești, au...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: