Apel ferm pentru creșterea investițiilor în educație. ”Cine crede că pușca sau racheta face mai mult decât mintea unui om, care manevrează aceste lucruri, se înșeală amarnic”

[post-views]

Apel ferm pentru creșterea investițiilor în educație, făcut de gorjeanul Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București. Acesta a declarat, la deschiderea PoliFest 2026, un târg educațional organizat de instituție, că educația este „cea mai importantă armă” într-un context global tot mai competitiv și tensionat., arată edupedu.ro.

Costoiu a făcut trimitere la recentele măsuri de austeritate, cheltuielile bugetare fiind reduse prin ordonanțe de urgență cu 10%, la nivelul administrației publice centrale și locale. Acesta a subliniat că, în mijlocul acestor crize și presiuni economice, societatea trebuie să facă mai mult, nu mai puțin, pentru educație: „Trăim, respirăm, mâncăm, totul ni se întâmplă cu 10% mai puțin” și, tocmai de aceea, este nevoie „să arătăm că facem cu 10% mai mult”.

Rectorul a insistat asupra necesității unei finanțări consistente și constante a educației de calitate, avertizând că aceasta este esențială inclusiv pentru păstrarea capitalului intelectual în România.

„Este momentul în care să explicăm societății necesitatea unei investiții serioase în educație, care să țină cu adevărat intelectualitatea românească în țară”, a declarat Mihnea Costoiu.

În discursul său, acesta a evidențiat rolul transversal al tehnologiei, arătând că nu mai există domeniu, de la medicină la cinematografie, în care aceasta să nu fie prezentă. Mesajul, spune el, trebuie înțeles atât de decidenți, cât și de societate în ansamblu, pentru că investiția în universități este, de fapt, o investiție directă în societate. Rectorul UPB a avertizat că societățile, care mizează pe tehnologie fără să investească în oameni, „se înșeală amarnic”, subliniind că adevărata forță vine din capacitatea intelectuală a celor care dezvoltă și folosesc aceste tehnologii.

„Nu există niciun fel de armament mai important, mai valoros decât educația”, a afirmat Costoiu, adăugând că superioritatea unei societăți nu vine din tehnologie în sine, ci din oamenii care o creează și o folosesc. Un alt argument invocat de rector a fost competiția globală, în care România și Europa riscă să piardă teren din cauza subfinanțării educației și cercetării.

„Suntem în această pierdere de altitudine pentru că am uitat să investim în ce e mai important: în tehnologie, în universități și în tineri”, a afirmat Costoiu.

Discursul a fost susținut în deschiderea PoliFest 2026, eveniment care reunește studenți, profesori și companii din domeniul tehnologic și care, potrivit organizatorilor, demonstrează concret impactul investițiilor în educație și cercetare.

Declarațiile din deschiderea și închiderea conferinței de lansare a PoliFest, făcute de rectorul UPB Mihnea Costoiu:

„Este extrem de important pentru noi, mai ales în această perioadă în care trăim, respirăm, mâncăm, totul ni se întâmplă cu 10% mai puțin, să încercăm să arătăm că facem cu 10% mai mult. Glumind amar, credem, sincer, că este momentul în care să explicăm societății din ce în ce mai mult, în acest an din ce în ce mai intens, necesitatea unei investiții serioase în educație, necesitatea unei investiții serioase în educația de calitate, necesitatea unei investiții serioase în educația care să țină cu adevărat intelectualitatea românească în țară. În toate aceste zile, aproape în fiecare zi, au fost nenumărate întâlniri, dezbateri despre ce se va întâmpla mâine, programare europeană pentru următorul ciclu financiar și așa mai departe. Parcă a fost o săptămână destinată… în care toată lumea a vorbit despre investiția în educație. În aceste zile, vom avea ocazia ca, la PoliFest, să vedem că investiția aceasta prinde roade și că nu este doar science fiction. Domnul ministru, absolvent de Istorie, îmi spunea, mai devreme, că ce vede la noi e lucru complicat pentru un absolvent de Istorie. 

Am încercat să explicăm că ceea ce a vede la noi, în aceste zile și nu numai în aceste zile, sunt aplicații și pentru istorici, și pentru medici, și pentru orice fel de domeniu, și pentru cinematografie. Nu există domeniu în care tehnologia, pe care o dezvoltăm, cu care lucrăm astăzi, să nu ajungă. Nu există domeniu pe care să nu-l atingem într-un fel sau alt. Acest lucru este important să-l explicăm tuturor decidenților și întregii societăți. Până la urmă, investiția noastră este o investiție în folosul societății și acesta este al treilea mesaj pe care cu care vreau să închid: societatea în ansamblu său, de la bunica la cel mai mic dintre noi, beneficiază sau poate beneficia și trebuie să beneficieze de munca noastră. 

Trebuie să ne gândim, în fiecare clipă, și mă adresez studenților în mod special și elevilor să se gândească la faptul că fiecare din lucrurile pe care le facem, la care ne gândim nu sunt doar pentru noi. E adevărat că ne dorim și bănuți în buzunar. E firesc, ar fi absurd să nu se întâmple asta, dar, la final, este extrem de important ca fiecare dintre membrii acestei societăți, din comunitatea din jurul nostru, mai de aproape, mai departe, din țară, din Europa, să beneficieze de munca noastră. Într-un fel sau altul, această investiție de care vorbeam trebuie să se întoarcă deopotrivă autorității locale.

În aceste zile, la București și Pitești, reunim peste 100 de companii. Au fost foarte multe solicitări. Am selectat din solicitările venite de la multe dintre companii pe acele companii care au investit constant, alături de noi, în acești ani. Spațiile noastre sunt limitate, din nefericire sau din fericire, depinde cum privești lucrurile, am fi vrut să avem mai multe companii pentru acest an. Noi am limitat la 100 tocmai pentru a avea standuri atractive și suficient de spațioase în care companiile să se poată desfășura. Repet, sunt peste 100 de companii și, ca o linie generală, astăzi, un pic mai târziu pentru colegii din afara universității, vom avea raportul anual al universității, firesc, în care vom prezenta datele. Anul trecu,t am încheiat în universitate cu o investiție de aproape 10 milioane de euro a companiilor, investiție directă în universitate. Este extrem de important pentru noi faptul că aceste companii sunt alături de noi, investesc și creionează, să spun așa, viitorul studenților alături de noi. Este un unul dintre angajamentele noastre extrem de importante. 

Suntem într-o competiție globală, doamnelor și domnilor, și mă adresez societății în ansamblul său. Știu că este o discuție complicată, suntem într-o perioadă de criză și așa mai departe. Însă, ar trebui să înțelegem cu toții că singura șansă a acestei țări este investiția în acești tineri excepționali. Investiția în ei înseamnă investiția într-o educație de calitate. Nu există nicio altă soluție, nu există niciun fel de armament, nu există niciun fel de altă armă mai importantă, mai valoroasă decât educația. 

Cine crede că pușca simplă sau racheta sau ce vreți dumneavoastră face mai mult decât mintea unui om, care manevrează aceste lucruri, se înșeală amarnic. Alte societăți au înțeles-o înaintea noastră și au înțeles-o bine. Și noi, în România, dar și în Europa, suntem în acest pierdere de altitudine pentru că am uitat să investim în ce e mai important: în tehnologie, în universități și în tineri. E o șansă să demonstrăm încă o dată și la PoliFest că această investiție nu doar că este importantă, ci că se vede imediat impactul său în viața noastră”.

Articole similare:

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj vine cu precizări după ce, în presă, au apărut acuzații că trupele...

[post-views]

Nicușor Dan l-a desemnat, joi, pe Eugen Tomac pentru funcția de premier. Tomac a fost alături de...

[post-views]

Aparegio Gorj continuă implementarea investițiilor incluse în „Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: