În perioada 19–24 martie, aproximativ 160 de polițiști din județul Gorj au participat la competiții sportive dedicate Zilei Poliției Române.
”Șah, atletism, tenis de masă, tenis de câmp și minifotbal – toate au adus împreună colegi uniți de spiritul de echipă și dorința de performanță. La minifotbal, 12 echipe și-au disputat victoria, locul I revenind echipei formate din polițiști din cadrul unor structuri operative. La șah, trofeul a fost câștigat de Becheanu Eduard (Poliția Municipiului Târgu-Jiu). Eremia Daniel (Poliția Municipiului Târgu-Jiu) s-a impus la tenis de câmp, câștigând campionatul. Nedelea Adrian (Serviciul de Investigare a Criminalității Economice) a câștigat competiția de tenis de masă. Seceleanu Ștefan (Centrul de Reținere și Arestare Preventivă) a fost cel mai rapid la proba de atletism – viteză. Felicitări câștigătorilor, dar și participanților! Chiar dacă au fost adversari pe teren, polițiștii au demonstrat respect, colegialitate și fair-play pe parcursul acestor competiții. La mulți ani, Poliția Română!” transmite IPJ Gorj.


