10:12 Sindicatele refuză să participe la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, acuzând ”simularea unei dezbateri”

[post-views]

Blocul Naţional Sindical (BNS) a solicitat reprogramarea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, acuzând ”modul defectuos şi lipsit de transparenţă” în care a fost realizată convocarea. Şedinţa a fost anunţată de guvern pentru ora 11:00, dar BNS anunţă că nu va participa. La rândul lor Cartel ALFA, C.N.S.L.R.- Frăţia, C.S.D.R. şi C.S.N. Meridian au anunţat că nu vor lua parte la şedinţă, reclamând că se doreşte doar ”simularea unei dezbateri”. De la ora 10:30, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor, are anunţată o întâlnire cu reprezentanţi ai principalelor federaţii sindicale.

”Blocul Naţional Sindical (BNS) a solicitat reprogramarea şedinţei Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS), în contextul modului defectuos şi lipsit de transparenţă în care a fost realizată convocarea acesteia. Considerăm că maniera în care premierul Ilie Bolojan a convocat CNTDS reflectă un dispreţ fără echivoc faţă de instituţia dialogului social din România şi faţă de rolul partenerilor sociali în procesul decizional”, a transmis, miercuri, BNS, într-un comunicat de presă.

Potrivit BNS, proiectul de ordonanţă de urgenţă cu măsuri pentru a atenua impactul majorării preţurilor carburanţilor ”se afla deja pe circuitul de avizare înainte de orice consultare reală în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, ceea ce contravine principiilor unui dialog social autentic”.

”De asemenea, faptul că, în cursul zilei de ieri, Consiliul Economic şi Social nu a avizat proiectul de act normativ, iar partenerii sociali au fost nevoiţi să solicite convocarea CNTDS, evidenţiază încă o dată atitudinea superficială şi lipsită de respect a Guvernului faţă de un subiect de maximă importanţă, atât pentru populaţie, cât şi pentru mediul de afaceri. În acest context, BNS a solicitat reprogramarea şedinţei CNTDS, având în vedere că, alături de celelalte patru confederaţii sindicale reprezentative, va participa la o întâlnire cu Preşedintele Camerei Deputaţilor, stabilită anterior convocării CNTDS”, mai arată sindicaliştii.

Prin urmare, Blocul Naţional Sindical precizează că nu va participa la şedinţa CNTDS programată pentru miercuri.

Şi C.N.S Cartel ALFA, C.N.S.L.R.- Frăţia, C.S.D.R. şi C.S.N. Meridian au anunţat, într-un comunicat de presă comun, refuzul de a participa la şedinţă.

”Aşteptam ca, la începutul crizei declanşate odată cu războiul din Iran, Guvernul României să convoace Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social (CNTDS) şi să solicite partenerilor sociali propuneri în vederea protejării cetăţenilor, dar mai ales a companiilor din România, de efectele negative şi păstrarea capacităţilor de producere a energiei. Acest lucru ar fi trebuit să se întâmple dacă Guvernul României ar fi fost orientat în mod real către identificarea celor mai eficiente măsuri, care, în condiţiile date, să ducă la minimizarea impactului pe care turbulenţele de pe piaţa globală a energiei îl are asupra economiei ţării”, se arată în comunicatul comun al sindicaliştilor.

Potrivit acestora, în schimb, ”actualul guvern continuă neperturbat practica de mimare a dialogului social”.

”Partenerii sociali au primit, la orele 19.00, convocarea pentru reuniunea CNTDS pentru a doua zi la ora 11.00 pe un document amplu, fără să existe minimul de timp pe care legea îl prevede pentru consultarea membrilor, fapt confirmat inclusiv de precedentul recent: la reuniunea CNTDS din 6 februarie, convocarea a fost transmisă cu doar 17 ore înainte de începere”, se mai arată în comunicatul de presă.

CNTDS este convocat pentru astăzi la ora 11:00, Consiliul Economic şi Social pentru ora 13:30, şedinţa de guvern fiind programată la ora 16:00.

”Calendarul convocărilor şi programării reuniunilor, precum şi punerea în discuţie a unui proiect de act normativ asupra căruia guvernul a decis deja, prin semnătura ministerelor implicate, arată că se doreşte doar simularea unei dezbateri, cu unicul scop de a bifa etapa consultării, fără nicio intenţie de îmbunătăţire a acestui document, indiferent de argumentele partenerilor sociali. Faţă de cele de mai sus, confederaţiile sindicale reprezentative semnatare refuză intrarea în acest simulacru de dialog social şi nu vor participa la reuniunea CNT-DS de astăzi”, transmit sindicaliştii.

Aceştia au înaintat guvernului propunerile lor de măsuri concrete, pe care le-au anunţat şi anterior:

  • Repornirea capacităţilor CE Oltenia pentru producţia de energie.
  • Contractarea directă a energiei de către marii consumatori.
  • Stoparea exportului de combustibil şi gaze.
  • Reducerea TVA şi a accizelor la combustibili.

Articole similare:

Partidul Social Democrat a decis, luni, să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Aproximativ 5.000 de...

[post-views]

Preşedintele AUR, George Simion, a fost întrebat, luni, dacă ia în calcul o posibilă guvernare alături de...

[post-views]

Centrul pietonal al Târgu-Jiului, aflat în plin proces de modernizare, va fi dotat cu mobilier urban nou....

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: