08:25 Discuții despre oprirea unui nou grup la CE Oltenia

08:25
[post-views]

Încă un grup din CE Oltenia ar putea fi oprit, potrivit unor informații apărute în presa locală. CET Iași ar urma să ceară, în perioada imediat următoare, prelungirea autorizației de funcționare, iar acest lucru va duce, cel mai probabil, la pierderea unei alte capacități a CEO, după ce, la finalul acestei luni, va fi oprit unul dintre cele două grupuri ale Termocentralei Turceni.

„Este posibil ca episodul CET Govora să se repete, iar Complexul Energetic Oltenia să mai piardă un grup energetic. Sunt voci din sistemul energetic care m-au atenționat cu privire la acest aspect și, din păcate, nu se poate face nimic. Pe aceeași rețetă ca la Govora vor merge, în zilele următoare, și cei de la CET Iași. Vor cere prelungirea autorizației de funcționare, iar Comisia Europeană ne va spune să mai oprim un grup de la Complexul Energetic Oltenia. Eu nu cred că aceste lucruri sunt întâmplătoare. Pare o rețetă care a fost plămădită bine în niște laboratoare, de niște băieți deștepți, iar noi vom cădea din nou victime”, a declarat o sursă din companie pentru gorjonline.ro.

Articole similare:

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, anunță că i-a cerut ministrului Finanțelor să prezinte public situația economică ”reală” a...

[post-views]

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, la TVR 1, că sistemul urmează să fie regândit. Acesta a...

[post-views]

O nouă avarie a apărut la cazanul singurului grup energetic, care mai este în funcțiune, la Termocentrala...

[post-views]

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova anunță, marți dimineață, că a fost redeschisă circulația pe Transalpina,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: