08:56 Minerii se mobilizează pentru noi proteste în fața CE Oltenia

[post-views]

Angajații Complexului Energetic Oltenia vor protesta, din nou, în această după-amiază, de la ora 15:00, în fața sediului companiei de la Târgu Jiu, în condițiile în care administrația vrea să renunțe la circa 1800 dintre ei, de la 1 aprilie, respectiv 1 mai. Pe paginile de socializare sunt transmise mesaje de mobilizare.

”De la 1 aprilie, 1.476 de oameni vor rămâne fără loc de muncă.

În spatele acestei cifre nu sunt simple contracte care expiră, ci 1.476 de familii, 1.476 de case în care există copii, părinți, rate, griji și speranța că mâine va fi puțin mai bine. Sunt oameni care au muncit cinstit, oameni care nu au cerut privilegii, ci doar șansa de a munci și de a-și câștiga pâinea aici, acasă, în județul lor.

Această decizie este prezentată ca o simplă încheiere de contracte, dar pentru noi este mult mai mult decât atât. Este începutul unui drum periculos, un prim pas într-un efect de domino care poate duce, în timp, la închiderea totală a mineritului. Astăzi sunt cei angajați pe perioadă determinată, dar dacă lucrurile continuă în aceeași direcție, mâine pot fi ceilalți, iar peste câțiva ani ne putem trezi că un întreg sector care a ținut în viață acest județ dispare.

Când mineritul cade, nu cade doar o companie. Cade economia unui județ întreg. Scade puterea de cumpărare, micile magazine și afaceri locale încep să se închidă, locurile de muncă dispar unul câte unul, iar comunități întregi ajung să se golească. Gorjul nu înseamnă doar statistici sau planuri pe hârtie, Gorjul înseamnă oameni, familii și comunități care trăiesc din munca lor de zi cu zi.

Noi nu cerem lucruri imposibile și nici favoruri speciale. Cerem doar dreptul de a trăi și de a munci în propria noastră țară, fără să fim împinși să plecăm din nou în străinătate pentru a putea supraviețui. Prea mulți dintre noi am trăit deja drama despărțirii de familie, a părinților rămași singuri și bolnavi acasă, a copiilor care cresc departe de părinții lor. Nu vrem să mai fim puși în situația de a ne părăsi casele și rădăcinile doar pentru a putea pune o pâine pe masă.

Protestul de mâine nu este doar pentru cei 1.476 de oameni care își pierd locurile de muncă. Este pentru viitorul tuturor, pentru familiile noastre, pentru copiii noștri și pentru șansa ca acest județ să rămână viu. Pentru că dacă astăzi nu spunem nimic, mâine va fi prea târziu, iar ceea ce astăzi pare doar o concediere colectivă se poate transforma într-o rană profundă pentru întreaga comunitate.

De aceea, mâine la ora 15:00, ne adunăm în fața CEO. Nu pentru scandal și nu pentru politică, ci pentru a arăta că în spatele acestor cifre sunt oameni care nu vor să renunțe la locul lor, la munca lor și la dreptul de a trăi demn aici, acasă.

Dacă îți pasă de viitorul acestui județ, dacă îți pasă de oamenii care muncesc și trăiesc aici, vino alături de noi” a transmis unul dintre greviștii foamei, care au protestat la București, săptămâna trecută.

Articole similare:

România a intrat într-o nouă criză politică după ce PSD și-a retras sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan,...

[post-views]

Polițiștii gorjeni au reținut 84 de permise și au aplicat 953 de amenzi șoferilor vitezomani în cadrul...

[post-views]

Primarul PSD al comunei Bâlteni, Marius Popescu, este nemulțumit că adversarii politici îl acuză că nu atrage...

[post-views]

Președintele Nicușor Dan îi cheamă, miercuri, la consultări, pe liderii partidelor din coaliția de guvernare, a anunțat...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: